Vor începe lucrările de construire a unui pasaj rutier subteran în Azuga, la intersecția DN1 cu strada Prahovei.
Lucrările pornesc de la sensul giratoriu de pe strada Prahovei (în apropierea gării Azuga), subtraversează DN 1 și se continuă pe strada Independenței (DC 129) până în zona Primăriei Azuga.
Pentru acest obiectiv a fost emisă autorizația de construire. Lucrările urmează să fie finalizate în 12 luni, calculate de la data începerii efective a execuției.
Intervențiile au o valoare de 3,5 milioane euro.
Documentația tehnică pentru autorizarea executării lucrărilor de construire a fost elaborată de NV Construct SRL Cluj-Napoca.
Proiectul autorizat prevede realizarea urmatoarelor:
* pasaj rutier ce subtraversează DN1
* tablier ce asigură continuitatea de DN1
* bretele (bretea str. Independenței și bretea str. Prahovei)
* reamenajare străzi (legătură între DN1 și str. Prahovei, str. Independenței)
* variante provizorii de circulație
* relocări/protejări rețele (apă potabilă, canalizare, gaze natural, electrice de utilizare și de distribuție, telecomunicații, cablaj metropolitan).
Intersecția dintre DC 129 și DN1 este la nivel, încadrată în clasa IV de funcționalitate (AND 600/2015) și este nesemaforizată. Intersecția are o bandă de viraj la dreapta (spre Brașov) delimitată de o insulă direcțională.
Valoarea lucrărilor autorizate este de 17.619.187 lei, fără TVA, reprezentând valoarea lucrărilor declarată de solicitant.