Noi prevederi vor fi incluse în normele de aplicare a Programului național de investiţii „Anghel Saligny”, conform unui proiect de ordin ce urmează să fie aprobat de către Guvern.
Astfel, vor fi introduse mai multe prevederi pentru a clarifica problemele semnalate de către beneficiarii programului în legătură cu reglementarea insuficientă a modalității de finanțare a obiectivelor de investiții în zonele concesionate, respectiv în zonele neconcesionate, raportat la legislația în domeniul gazelor naturale.
Pentru claritatea reglementării și pentru corelare cu legislația în materia gazelor naturale s-au prevăzut expres următoarele:
* modalitatea de suportare a cheltuielilor aferente lucrărilor de racordare a clienților casnici și non casnici;
* obligația concesionarului de a finanța cota eficientă economic din valoarea investiției;
* obligația beneficiarului care decide să suporte în avans cota concesionarului de a finanța această cotă de la bugetul local, nu de la bugetul de stat;
* modalitatea de recuperare de către stat a sumelor transferate de la bugetul de stat, în situația în care, după recalcularea cotei eficiente economic constată că aceasta este mai mare decât s-a prevăzut la faza SF/DALI.
În situația în care concesionarul datorează majorări de întârziere pentru neplata la termen a sumelor datorate în urma recalculării eficienței economice a investiției, beneficiarul va avea obligația de a vira la bugetul de stat inclusiv majorările de întârziere aferente sumelor transferate de Ministerul Dezvoltării.
De asemenea, în situația în care de la bugetul de stat se alocă o sumă mai mică față de cea solicitată prin cererea de finanțare, beneficiarii vor avea posibilitatea de a diminua caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții prevăzuți în cererea de finanțare, cu respectarea standardelor de cost în vigoare.
Vor putea modifica inclusiv denumirea obiectivului de investiții, dacă anumite caracteristic sunt menționate în denumirea obiectivului.
Descărcați aici