Solplanet x AeroFix

Programul Casa Verde are prioritate la finantare

Programul Casa Verde va fi în atenția autorităților, cu un buget de 2 miliarde de lei, dublu față de sesiunea precedent, bani care vor ajunge la un număr dublu de beneficiari.

„În perioada următoare vom definitiva ghidul de finanțare pentru acest program, astfel încât persoanele fizice și juridice interesate să se înscrie și să beneficieze de fondurile alocate pentru a monta panouri fotovoltaice să o poată face în cel mai scurt timp”, a declarat Barna Tánczos, ministrul mediului, apelor și pădurilor.

Programele de finanțare ale AFM au alocate peste 13,3 miliarde de lei, sumă care va fi utilizată atât pentru finanțarea angajamentelor rezultate din sesiuni anterioare, cât și pentru continuarea programelor cunoscute și pentru finanțarea unor programe noi.

Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice, prin care pot fi modernizate clădirile publice, în special unitățile de învățământ, creșele, grădinițele, școlile gimnaziale și liceele, va avea în acest an un buget de aproximativ 451 de milioane de lei.

De asemenea, Programul vizând protecţia resurselor de apă, sisteme integrate de alimentare cu apă, staţii de tratare, canalizare şi staţii de epurare va avea un buget de 1 miliard de lei.

O singura oferta pentru constructii ingineresti de peste 26 mil euro

În anul 2023, va fi asigurat un buget de 500 de milioane de lei necesar lansării unei sesiuni de finanțare și încheierii contractelor destinate acordării de sprijin financiar pentru UAT-uri sau alte organisme publice, inclusiv structuri subordonate acestora, pentru refacerea siturilor contaminate istoric aflate în proprietate sau puse la dispoziția acestora de către proprietar – printr-un act juridic  – în vederea implementării proiectului.

Totodată, bugetul va asigura funcţionarea instituţiei şi realizarea activităţii acesteia pentru un număr de 354 posturi, inclusiv președintele, cei 2 vicepreședinți și secretarul general, respectiv susţinerii şi realizării proiectelor și programelor pentru protecţia mediului şi pentru atingerea obiectivelor Uniunii Europene în domeniul mediului şi schimbărilor climatice.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

Sus