Luna viitoare ar urma să înceapă lucrările de construire a unui ansamblu imobiliar, cu cele mai înalte blocuri de locuințe din București, de 33 de etaje, după cum a anunțat dezvoltatorul.
Proiectul va fi livrat în trei faze, iar data de finalizare integrală este estimată pentru anul 2027.
Proprietatea dispune deja de autorizație de construire legală și valabilă, ceea ce va permite introducerea rapidă pe piață.
Proiectul aparține dezvoltatorului imobiliar One United Properties, care a achiziționat, cu 35 de milioane de euro, terenul Titan Mar (proprietar omul de afaceri Adriean Videanu, fost primar al Bucureștiului).
Terenul de 44.863 mp este situat pe Șoseaua Progresului nr. 56-80, în Sectorul 5.
Pe acest teren urmează să fie dezvoltat One Cotroceni Towers, ce va cuprinde cele mai înalte turnuri rezidențiale din București.
Suprafață construibilă brută este prevăzut să fie de peste 282.000 mp.
Astfel, ar urma să fie realizate peste 40.000 mp de spații comerciale și birouri mici, aproape 140.000 mp de spații de birouri de închiriat și 4.200 de locuri de parcare subterane.
Valoare brută de dezvoltare este estimată la 400 de milioane de euro.
Componenta rezidențială va cuprinde 1.296 de unități dispuse în cinci turnuri.
Blocuri cu 14 niveluri, in planul unor cunoscuti investitori din Bucuresti
Două turnuri vor avea 33 de etaje, devenind astfel cea mai înaltă dezvoltare rezidențială din București și din regiune.
Alte două turnuri vor avea 23 de etaje, în timp ce o clădire va avea 16 etaje.
Turnurile rezidențiale vor fi conectate la nivelul parterului și primului etaj și vor include spații comerciale, precum o sală de sport cu piscină, piețe alimentare, restaurante, afterschool pentru copii și alte servicii specifice, dar și mici spații de birouri la primul etaj.
Parcarea va fi disponibilă în cadrul celor trei etaje subterane.
Vor fi apartamente cu două, trei și patru camere, precum și cele mai înalte penthouse-uri din București, situate la cel mai înalt etaj rezidențial și la unul dintre cele mai înalte puncte de altitudine din oraș.
Dezvoltarea va include și o clădire de birouri de sine stătătoare, cu o suprafață închiriabilă totală de aproximativ 48.000 mp.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2022
Ce gluma buna. Nu mai cumpără nimeni mai ales la blocuri asa înalte.
Dacă sunt pe rulmenți sau pe magneți care ar fi problema !
In Floreasca sunt citeva construite cu f multe etaje și s-au vândut toate cu milioane de euro . Cu cît ești la mai mare înălțime cu atât sunt mai scumpe ! Fostul Intercontinental este construit tot pe rulmenți și nu a fost afectat de cutremure !
NU există ”bloc pe rulmenți”! Nici măcar (și mai ales) fostul Inter (actualul Grand Hotel) NU este ”pe rulmențiȚ (bile, role) sau alte asemenea chestii.
NU exista „rulmenti, bile, role” sub blocuri! Treaba este doar un zvon, mit. In cadrul consolidarilor la cladiri de patrimoniu, se foloseste metoda „izolarii bazei”. La cladiri noi, turnurile de 12 si 25 etaje de langa Sky Tower au aceast sistem al izolarii bazei.
Dacă sunt pe rulmenți sau pe magneți care ar fi problema !
In Floreasca sunt citeva construite cu f multe etaje și s-au vândut toate cu milioane de euro . Cu cît ești la mai mare înălțime cu atât sunt mai scumpe ! Fostul Intercontinental este construit tot pe rulmenți și nu a fost afectat de cutremure !
tercontinental este construit tot pe rulmenți și nu a fost afectat de cutremure !
A dat lovitura Adrean V. : ce tare 35mil.eur.Tot neamul lui,până la 100 generație s-a scos…,ne vedem in altă viață…
Fîindca e important profitul …nu viata locatarilor !
Proprietarilor de la etajele superioare ar trebui sa li se dea gratis si câte o carte de rugăciune în caz de cutremur.
Solul din tara noastra nostru nu permite sustinerea unor cladiri mai inalte de 20 de etaje
Ba da, dar cu condiția executării unei fundații serioase, de adâncime, pe piloți. NU ”bile, role, rulmenți”, că NU există așa ceva sub clădiri.
Proprietarilor de la etajele superioare li se dă șansă la viață. Clădirea pică de sus în jos nu invers.
Asa s au îmbogățit smecherii României, inclusiv Videanu, nu interesează pe nimeni viata noastră, se vând ca pâinea calda apartamentele, uitați-vă și la ansamblul Marmura care este o porcărie și tot Videanu este și acolo.
Uitati-va la cat era de disperat Ceaușescu și tot nu a construit nimic in zona de mal al Dambovitei !!!sau zone rele in Berceni.
Bine macar ca au constructii de mici inaltimi! Sa ne fereasca Dumnezeu!
Mai bine in casa de pamant! Amin!
Ce anume diferă solul nostru fata de cel din …Malaezia, sa spun ? Are mai mult aur ?
Ca să se surpe mai repede? De noi blocuri au bucureștenii nevoie? Era singura găselniță in loc de renovarea și întărirea structurii celor existente?
Unul mai expert ca altul. Treceti pe la Universitatea de Constructii inainte de biserica. Dupa 33 de ani de acces la tehnologie si stiinta, tot cu ruga scapati de cutremure. Bineinteles ca se poate construi si in Bucuresti la 33 de nivele si fara „bile”. Se numesc radiere de beton armat
Exact, Dl. Radu are dreptate!
Numai ingineri in constructii pe aci 🤣🤣🤣
Si cine crezi ca va locui in ele ,acum ,dupa toate aceste cutremure si mai ales cele care vor veni
Adriean Videanu s a născut mare latifundiar, de unde a moștenit atata pământ, a trecut timpul, am uitat, nu mai răspunde pt ce a făcut!
Să vezi trafic în viitor, se mai mută 7 județe în București, traficul se acum este parfum pe lângă ce urmează! Iubiți capitalismul și bucurați vă de el.
Cu atâta etaje ,prost sa fi sa cumperi . Dacă nu sunt construite pe sistem japonez , la primul cutremur vor cădea. Așa că D-le Videanu ,dacă nu le construiesti ptr ca să reziste la cutremur de 9 grade, atunci lasă te pagubaş. Ajungi la pușcărie
În acel ansamblu imobiliar va fi macar o grădiniță sau școală?
Pa Videanu nu îl mai caută numeni?De unde a avut bani pentru terenuri?Cum le-a obținut?Mafia din Romania
Este eronat. Ieri am citit un interviu cu presedintele asociatiei inginerilor structuristi din Romania si a zis ca sunt povesti. Doar vreo 2 cladiri , una facuta in 2011 si una in 2017 sunt facute cu sisteme de amortizare a vibratiilor la cutremute (treaba cu bile este folclor urban, nu exista bile/rulmenti).
Groaznic. Mai degraba ma mut la tara decat sa stau in asa ceva. Macar daca era din otel si sticla, dar ce e brutalismul ala outdated?
Le face trainice, pe sistem turcesc.