Urare An Nou 2024

Ajustarea preturilor contractelor: si profitul constructorilor va fi ajustat

Cu toate că două ordonanțe de guvern au reglementat ajustarea prețurilor contractelor de investiții publice, totuși constructorii s-au plâns că mai sunt o serie de situații care necesită clarificări.

În plus, formula actuală de ajustare a prețurilor contractelor nu are în vedere și majorarea profiturilor constructorilor.

OUG nr. 47/2022 utilizează o formulă care include toate elementele de cost, mai puțin profitul, proiectarea și avansul nejustificat/nerestituit.

Această ordonanță urmează să fie modifică și va prevede că:

Valoarea solicitării de plată conform prețurilor prevăzute în oferta care a stat la baza încheierii contractului V_o, include profitul, precum și, după caz:

a) cheltuielile directe și cheltuielile indirecte aferente lucrărilor și/sau cheltuielile aferente achiziției de dotări și/sau utilaje și echipamente tehnologice și funcționale sau

b) costul aferent achiziției de produse destinate realizării lucrărilor de întreținere/reparare/administrare/ exploatare a drumurilor de interes național, județean sau local, iar achiziția este realizată prin atribuirea unui contract distinct.

Ajustarea prețurilor și pentru contractele cu întârzieri

O altă noutate este că prevederile ordonanței de urgență se vor aplica și contractelor de achiziție în care autoritățile contractante au aplicat penalități de întârziere/majorări de întârziere/daune-interese sau alte clauze penalizatoare de natură similară pentru neîndeplinirea culpabilă a obligațiilor contractuale asumate de contractant.

De asemenea, și pentru cele care s-a depășit durata de execuție prevăzută în contract fără ca aceasta să fi fost modificată potrivit clauzelor contractuale sau potrivit prevederilor legale.

Lucrari de constructii ingineresti de 338 mil euro se afla in pregatire

Recuperarea diferenței dintre sumele estimate inițial și cele reale

Una dintre situațiile nereglementate este cea în care beneficiarii au depus solicitări cu sume estimate, au aplicat o perioadă formula prevăzută în OG nr. 15/2021, pentru ca ulterior această formulă să fie înlocuită cu cea prevăzută de OUG nr. 47/2022.

Recuperarea de la bugetul de stat a sumelor rezultate ca urmare a aplicării OG nr. 15/2021 este parțială, în condițiile în care aceste sume pot fi substanțiale în cazul investițiilor mari.

Va fi acordat un termen de 30 de zile pentru ca beneficiarii care au aplicat OUG nr. 47/2022 privind ajustarea preţurilor contractelor, să solicite sumele aferente diferenței dintre sumele estimate prin solicitare și sumele real determinate ca urmare a aplicării formulei prevăzute OG nr. 15/2021, aferente întregii perioade în care această formulă a fost aplicată.

 

Descarcati aici proiectul

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus