Urare An Nou 2024

Inca doi ani de intarziere in reabilitarea cf Cap Y Ilteu – Gurasada

Încă doi ani de întârziere estimează antreprenorul ce execută lucrările de reabilitare a liniei de cale ferată Cap Y Ilteu – Gurasada.

Conform graficului actualizat de antreprenor, data de finalizare a lucrărilor este 24 februarie 2025, în condițiile în care în primul grafic asumat de acesta era prevăzută date de 3 decembrie 2022.

Asta după ce la semnarea contractului în 2017 termenul de execuție asumat a fost de trei ani.

Antreprenorul căruia i-a atribuit acest contract este asocierea Aktor SA (lider), Alstom Transport SA și Arcada Company SA (denumită „Asocierea RailWorks”).

Ordinul de începere a lucrărilor a fost dat în decembrie 2017 și, după aproape 5 ani, stadiul fizic era de puțin peste 57% în octombrie 2022.

Reprezentanții CFR SA, autoritatea contractantă, au constatat că pe șantier este mobilizarea redusă, alocare insuficientă de resurse umane și utilaje, lipsă de materiale și echipamente în comparație cu fronturile de lucru disponibile, cu programul de execuție în vigoare și cu resursele asumate în cadrul ofertei tehnice depusă.

La execuția polatei, a celor două tuneluri (T1 și T2) precum și a terasamentului dintre stațiile Ilteu și Câmpuri Surduc era lipsă de mobilizare la fronturile de lucru, lipsă de materiale și echipamente.

Totodată s-au constatat neconformități la execuția tunelurilor și întârzieri în execuția lucrărilor pentru remedierea acestora.

Antreprenorul a primit deja anul acesta două certificate constatatoare negative, primul în iulie și al doilea în octombrie.

CFR SA îi monitorizează lunar activitatea, iar în ”situația în care echipa de management a proiectului constată o activitate necorespunzătoare continuă va lua deciziile contractuale și legale în consecință”.

58 mil euro pentru modernizare drumuri judetene

Reprezentații CFR ne-au transmis că ”există semnale de creștere a ritmului de execuție, în vederea recuperării întârzierilor acumulate”.

În același timp, în calitate de autoritate contractantă, CFR ”în primul rând acordă întreaga susținere Antreprenorului, prin respectarea tuturor obligațiilor și cerințelor contractuale ce-i revin. În cazul în care, în activitatea Antreprenorului sunt constatate abateri de la obligațiile contractuale sunt emise certificate intermediare negative împotriva acestuia și, de asemenea, urmare a cuantificării întârzierilor și a costurilor suplimentare, generate de acestea, sunt aplicate penalități la finalizarea contractului.”

Proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată Frontieră – Curtici – Simeria, Tronsonul 2: Km 614 – Gurasada, subtronsonul 2c Cap Y Ilteu – Gurasada era prevăzut să fie finanțat din fonduri europene prin POS Transport şi de la bugetul de stat

Contractul prevede modernizarea a 22,34 km de infrastructură şi suprastructură feroviară pentru circulaţia trenurilor de călători cu viteza maximă de 160 km/h, lucrări de terasamente şi consolidări pe întreaga distanţă, construirea a 15 poduri (dintre care două peste râul Mureş), 17 podeţe, un pasaj superior, trei pasaje inferioare, două tuneluri, lucrări civile în patru staţii de cale ferată (inclusiv halte comerciale/puncte de oprire), lucrări de electrificare şi energoalimentare, precum şi lucrări de implementare a sistemului de siguranţă a traficului.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie  2022

Sus