Pentru lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice au fost semnate 30 de noi contracte de finanțare (listă atașată).
Contractele vor fi finanțate prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență și au fost încheiate de Ministerul Dezvoltării cu autoritățile publice locale din 21 de unități administrativ-teritoriale.
Valoarea totală a contractelor este de 253,52 milioane de lei.
Cele mai mari contracte sunt:
* Creșterea eficienței energetic a blocurilor de locuințe CF 8, județul Maramureș – 25.723.707 lei;
* Renovarea energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale formate din: BL. C2, BL. C3, BL. C5C6, BL. C8, BL. C9, BL. C10, BL. C11, BL. 112A, BL. 112B, BL. 112C, din Oraşul Borşa, județul Maramureș – 22.740.572 lei;
* Creșterea eficienței energetice a blocurilor de locuințe CF10, județul Maramureș – 18.970.425 lei;
* Renovarea energetica moderata a blocurilor de locuinte: D21; D23; D31; U25; U27; U35; U37, C39 Municipiul Oradea, județul Bihor – 18.684.074 lei;
* Renovarea energetica moderata a blocurilor de locuinte: C41; PB3; PB5; D49; D51; U45; U47, Municipiul Oradea, județul Bihor – 15.603.638 lei.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 976 de contracte de finanțare, în valoare de 7,39 miliarde de lei, a subliniat ministrul Dezvoltării.
Descărcați aici
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2022