Programul „Eficiență energetică în clădiri publice”, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) din 15 septembrie 2021, întâmpină probleme organizatorice.
La momentul respectiv s-au epuizat fondurile alocate în valoare de 1,4 miliarde lei, fiind aprobate 870 de proiecte depuse de instituțiile publice.
Data limită pentru evaluarea și soluționarea tuturor dosarelor a fost în luna iunie a anului 2022.
Ministrul Mediului, Barna Tanczos, a admis într-o notă de informare faptul că dosarele depuse în cadrul acestui program nu au fost încă analizate.
Astfel, la nivelul AFM derularea unui număr mare de programe și proiecte pentru protecția mediului se realizează cu personalul propriu, iar structura de personal nu este suficientă în raport cu volumul mare de activități şi sarcini de serviciu.
În acest sens, din cei 239 de angajați ai instituției, 11 asigură, la nivelul tuturor programelor de finanțare, activități constând în:
* Verificarea documentațiilor depuse de solicitanți, analiza eligibilității solicitanților şi a proiectelor propuse în cadrul programelor;
* Participarea în grupuri de lucru şi elaborarea proiectelor Ghidurilor de finanțare ale programelor care urmează a fi lansate, modificările acestor Ghiduri, precum și pregătirea instrucțiunilor și procedurilor specifice lansării sesiunilor de finanțare;
* Soluționarea contestațiilor formulate de către solicitanții nemulţumiți de rezultatele procesului de analiză a documentațiilor depuse în vederea obținerii finanțării.
AFM va contracta evaluatori externi
Pentru a rezolva această problemă, AFM a demarat procedurile de achiziție a serviciilor de evaluare a cererilor de finanțare depuse de solicitanți.
După finalizarea procedurii și încheierea contractelor de achiziție publică pentru externalizarea serviciilor de evaluare, analiza dosarelor depuse în cadrul Programului va demara în regim de urgență, astfel încât primele rezultate să fie comunicate în cel mai scurt timp.
Totodată, nu au fost formulate sesizări cu privire la creşterile de prețuri, iar în acest moment nu a fost încă stabilit dacă va fi lansat un nou apel de proiecte.