Oferte locuri de munca top

DN25 Galati-Tudor Vladimirescu: contract semnat pentru SF

În vederea modernizării DN25 tronsonul Galați – Tudor Vladimirescu a fost semnat de către președintele CJ Galați, Costel Fotea, contractul privind realizarea studiului de fezabilitate, a studiilor de teren și a documentației de avizare a lucrărilor de intervenție.

Licitația a fost câștigată de firma Like Consulting SRL, valoarea contractului fiind de 2,18 milioane lei fără TVA.

“Drumul trebuie modernizat și extins la patru benzi acolo unde este posibil. Pentru a realiza acest lucru cât mai repede, am facut un parteneriat cu CNAIR, care are în proprietate și administrare acest drum, pentru o amplă și necesară investiție de modernizare pe aproximativ 40 de kilometri, între Galați și Tudor Vladimirescu” a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Firma care a câștigat licitația pentru realizarea studiului de fezabilitate are doar câteva luni la dispoziție pentru a configura cea mai bună variantă de traseu, inclusiv pentru a stabili zonele unde se pot construi pasaje sau poduri.

In pofida contestatiilor ramane acelasi castigator pentru modernizare a 12 km DJ

După ce vor fi făcute toate aceste studii, proiectul va fi depus spre finanțare pe fonduri europene.

Contractul prevede realizarea studiului de fezabilitate și a documentației de autorizare a lucrărilor de intervenție, inclusiv studiul geotehnic, ridicările topografice, studiul hidrologic, studiul de trafic, studiul hidraulic, studiile de coexistență, studiul arheologic, toate studiile specifice solicitate de instituțiile avizatoare, documentaţiile suport pentru obţinerea de avize, acorduri şi autorizaţii, documentația necesară obținerii avizului de oportunitate, studiul de evaluare a emisiilor CO2, analiza cost-beneficiu, analiza instituțională, raportul privind evaluarea impactului asupra mediului, harta cu datele de geolocalizare ale investiției, raportul privind utilitățile (unde este cazul) și documentația tehnică aferentă stabilirii culoarului de expropriere (dacă este cazul).

 

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2022


Etichete:
Sus