Oferte locuri de munca top

In Bucuresti sunt preferate terenurile cu situatie urbanistica clara

Alexandru Mitrache, Head of Transactions Land & Investment Cushman & Wakefield Echinox

Cererea de terenuri cu scopul dezvoltării de proiecte rezidențiale a fost similară cu cea de anul trecut atât la nivel național, cât și în orașele regionale, existând cereri în Cluj, Brașov, Constanța, Iași, Timișoara sau Arad.

 

 

 

În București sunt preferate terenurile cu situație urbanistică clară având în vedere lipsa PUZ-urilor de sector, care să permită începerea lucrărilor de construcție într-un timp cât mai scurt.

Dezvoltatorii rezidențiali sunt interesați, în special, să cumpere terenuri care le permit construcția de proiecte cu densitate medie spre mare (CUT de 2,5 – 3,5) datorită profitabilității acestor proiecte. Dar, în zonele potrivite, există interes și pentru terenuri pretabile dezvoltării de proiecte cu densitate redusă (CUT de 1,5 – 2,5).

În sectorul 1, zonă unde istoric se găsesc cele mai apreciate proprietăți și unde au fost înregistrate tranzacții la prețuri pe măsură, putem întâlni cele mai mari prețuri din București, care pot varia de la 150 euro/mp în zona de nord, adiacentă DN1, până la 5.000 – 6.000 de euro/mp pentru loturile din zonele premium din Primăverii, Dorobanți, Capitale.

Și în contextul economic actual, dinamica pieței a rămas constantă, abordarea jucătorilor de pe piață fiind mai degrabă precaută, dar fără un impact obiectiv asupra tranzacțiilor cu terenuri.

Terenurile destinate dezvoltării de clădiri de birouri, cât și de spații de retail și centre comerciale sau galerii comerciale sunt considerate terenuri pentru dezvoltări comerciale.

Cererea pentru dezvoltări de retail rămâne constantă la nivel național pentru toate formatele, iar pentru birouri în București se caută soluții pentru diversificarea polilor de birouri. Însă, o condiție principală rămâne existența infrastructurii și, în special, a metroului.

Fezabilitatea proiectelor depinde de destinația acestora, dar pentru toate segmentele de piață timpul necesar până la începerea lucrărilor de construcție face cea mai mare diferență în alegerea unei locații față de alta.

 

Sus