Oferte locuri de munca top

Oficial: prelungirea autorizatiilor de construire si finantare suplimentara prin PNDL II

Au intrat în vigoare cele mai recente modificări legate de termenele pentru prelungirea autorizațiilor de construire.

De asemenea, a intrat în vigoare și finanțarea suplimentară a proiectelor din Programul național de dezvoltare locală etapa a II-a.

Termene pentru autorizații

În cazul în care lucrările de construcții nu pot fi începute ori nu pot fi executate integral la termenul stabilit, investitorul va putea solicita autorității emitente prelungirea valabilității autorizației cu cel puțin 45 zile lucrătoare înaintea expirării acesteia. Prelungirea valabilității autorizației se acordă gratuit, o singură dată și pentru o perioadă nu mai mare de 24 luni. Înainte de această modificare, legea permitea o prelungire de 15 zile pentru o perioadă de maximum 12 luni.

Viitoare galerie comerciala, cu peste 7,5 mii mp sc

De asemenea, autorizațiile de construire deja prelungite în limitele legii, aflate în termen de valabilitate, vor beneficia de același regim, respectiv vor putea fi prelungite cu o perioadă egală cu diferența până la 24 de luni.

Autorizațiile de construire care, la data intrării în vigoare a acestor modificări, au mai puțin de 30 de zile până la data expirării termenului de valabilitate, vor fi prelungite de drept cu 90 de zile.

Finanțarea suplimentară prin PNDL II

Beneficiarii PNDL II care au proiecte nefinalizate și nu au depus o solicitare de finanțare suplimentară pentru finalizarea și recepționarea obiectivelor în anul 2021 vor putea să depună o cerere de finanțare până la jumătatea lunii iulie.

Blocuri cu 14 niveluri, in pregatire in Bucuresti

Pentru suplimentarea sumelor alocate de la bugetul de stat vor fi încheiate acte adiționale la contractele de finanțare, în limita creditelor de angajament aprobate Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrație.

Prin PNDL etapa a II-a, perioada 2017-2022, sunt finanțate 7.234 obiective de investiții. Dintre acestea, până în a doua parte a anului 2021 au fost finalizate un număr de 2.811 obiective de investiții. Restul de 4.423 obiective de investiții, pentru care beneficiarii nu au transmis până la data prezentei Procesul-Verbal de Recepție la Terminarea Lucrărilor, se regăsesc în diferite stadii/situații, dintre care, din datele deținute la nivelul ministerului, pentru unele obiective de investiții beneficiarii nu dispun de sumele necesare pentru a asigura finalizarea lor.

Sus