Urare Craciun 2024

Ajutor de stat pentru colectarea deseurilor din constructii si demolari

Deșeurile din construcții și demolări, precum și alte deșeurilor menajere care nu pot fi colectate în sistem door-to-door, vor putea fi aduse în centre de colectare special create.

În acest sens, este în pregătire o schemă de ajutor de stat pentru dezvoltarea, modernizarea și completarea sistemelor de management integrat al deșeurilor municipale la nivel de județ sau la nivel de orașe/comune.

Investițiile inițiale pentru înființarea de centre de colectare vor asigura colectarea separată a deșeurilor reciclabile și biodeșeurilor care nu pot fi colectate în pubelele individuale, precum și fluxurile speciale de deșeuri – deșeuri voluminoase, deșeuri de echipamente electrice și electronice, baterii uzate, deșeuri periculoase, deșeuri din construcții și demolări, cadavre și carcase de animale.

Prin ajutorul de stat sub formă de compensație pentru realizarea de investiții inițiale în vederea înființării infrastructurii locale de gestionare a deșeurilor vor putea fi realizate:

Un producator de ciment va produce combustibili alternativi

* centre de colectare cu aport voluntar ce vor deservi comunități cu până la 50.000 locuitori;

* centre integrate de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar destinate aglomerărilor urbane, ce vor fi localizate după cum urmează: București (partea de nord) și regiunea afiliată Ilfov, București (partea de sud) și regiunea afiliată Ilfov, Constanța, Galati si Braila, Iași, Bacau, Craiova, Ploiesti, Timisoara, Cluj-Napoca, Sibiu, Brasov, Baia Mare, Targu Mures, Buzău;

* insule ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor ce vor deservi zonele cu blocuri de apartamente din localități (municipii si orașe).

Prin cererile de finanțare va putea fi solicitată minim o platformă și maximum 5 platforme, corelat cu numărul de comunități cu o populație de până la 50.000 de locuitori și un număr de insule ecologice digitalizate de colectare a deșeurilor, corelat cu numărul minim de 200 de locuitori/apartamente pe care le deservește fiecare insulă ecologică.

Beneficiarii schemei de ajutor de stat sunt:

* Pentru centrele de colectare cu aport voluntar și pentru centrele integrate de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar care vor deservi:

– aglomerările urbane mari

– Unitățile Administrativ – Teritoriale

– Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI)

– Orice tip de asociere de UAT-uri constituită în vederea aplicării pentru finanțare prin PNRR.

* Pentru insulele ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor :

– Unitățile Administrativ – Teritoriale (inclusiv subdiviziunile/sectoarele acestora) organizate la nivel de municipiu și oraș, în a căror proprietate va rămâne infrastructura finanțată din fonduri europene prin PNRR.

În cadrul prezentei scheme sunt considerate eligibile următoarele categorii de cheltuieli:

* Pentru centrele de colectare cu aport voluntar și pentru centrele integrate de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar :

  • Racordarea platformei la utilități în condițiile enunțate în proiectul tehnic (la limita de proprietate a proiectului de investiție);
  • Pregătirea și amenajarea terenului pe care va fi amplasată platforma de colectare cu aport voluntar;
  • Lucrări de construcție a platformei betonate pentru stocarea deșeurilor, conform specificațiilor din proiectului tehnic;
  • Construirea gardului perimetral cu poarta de acces, copertină și alte elemente de construcție care deservesc platforma de colectare a deșeurilor, conform proiectului tehnic;
  • Amenajare perdelei verzi de protecție, conform proiectului tehnic;
  • Mobilarea cu containere a platformei, conform proiectului tehnic;
  • Achiziția de mijloace fixe în vederea utilării platformei CAV.

* Pentru insulele ecologice digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor:

  • Mobilarea insulei ecologice cu containere digitalizate pentru colectarea selectivă a deșeurilor menajere

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/ mai 2022

Sus