Urare Craciun 2024

Autostrada Bacau – Pascani: inca un pas

Până la lansarea în licitație a contractului de construcție a celor 77 de km ai tronsonului Bacău – Pașcani din Autostrada Moldovei (A7) mai sunt de parcurs câțiva pași.

Deocamdată, au fost avizați indicatorii tehnico-economici de către Consiliul Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes National si Locuințe.

Urmează ca acești indicatori să parcurgă circuitul birocratic și să fie aprobați prin Hotărâre de Guvern.

Valoarea totală a investiției pentru tronsonul Bacău – Pașcani este estimată la 6,2 miliarde de lei, fără TVA.

Finanțarea pentru execuția lucrărilor aferente Autostrăzii Bacău-Pașcani va fi asigurată prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Construcția Autostrăzii Moldovei (Ploiești – Pașcani), cu o lungime de aproximativ 320 de km, are un cost estimat de 25,8 miliarde de lei (fără TVA) și va fi finanțată prin PNRR.

Interes mare pentru un contract rutier de peste 42 mil euro

Pe toată lungimea autostrăzii vor fi construite 112 poduri, pasaje, viaducte și structuri casetate, 9 noduri rutiere, vor exista drumuri de întreținere pe stânga și pe dreapta, cu o lățime de 3,5 m, vor fi parcări de scurtă durată, spații pentru încărcarea autoturismelor electrice și perdele forestiere cu rol anti-înzăpezire pe aproximativ 140 ha.

Traseul autostrăzii va fi prin județele Bacău, Neamț și Iași și va traversa următoarele unități administrativ teritoriale:

* Săucești, Itești, Berești-Bistrița, Filipești (Bacău)

* Moldoveni, Secuieni, Horia, Trifești, Dulcești, Cordun, Săbăoani, Gherăești (Neamț)

Mircești, Hălăucești, Mogoșești – Siret, Stolniceni – Prăjescu, Pașcani (Iași).

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie 2022

Sus