Solplanet x AeroFix

Achizitii sectoriale: modificari privind productia de energie electrica

Pentru a finaliza cât mai repede noi capacități de producere a energiei electrice care să permită funcționarea SEN în condiții de siguranță și securitate în noul context geopolitic va fi modificată legislația achizițiilor sectoriale.

Astfel, entitățile contractante vor putea alege dintre două opțiuni în momentul în care este reziliat un contract pentru producerea de energie electrică.

Aceasta conform unui proiect de Ordonanță de Urgență ce vizează completarea Legii nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale.

În cazul în care contractul de achiziție sectorială încheiat pentru realizarea și dezvoltarea capacităților de producere energie electrică a încetat prin reziliere din orice cauze care fac imposibilă finalizarea obiectivului de investiții în cadrul perioadei contractuale, iar restul investiției rămas de executat reprezintă mai puțin de 40% din stadiul fizic aferent finalizării obiectivului de investiții, entitatea contractantă va putea:

* fie să finalizeze obiectivul de investiții cu contractantul inițial, dacă acesta demonstrează capacitatea de finalizare a proiectului în termen util, prin încheierea unui nou contract de achiziției sectorială;
* fie să aplice procedura de negociere fără invitație prealabilă lao procedură concurențială de ofertare pentru atribuireacontractului/contractelor sectoriale necesare finalizăriiobiectivului de investiții unui oper ator economic interesat și care demonstrează capacitatea de finalizare a proiectului în termen util.

Proiect pentru edificarea unui ansamblu cu spatii mai rar intalnite


Indiferent de opțiunea aleasă, entitatea contractantă nu este ținută de valoarea restului rămas de executat calculată prin raportare la contractul de achiziție sectorială inițial.
Introducerea celor două opțiuni este necesară pentru finalizarea pe termen mediu a unor noi capacități de producere a energiei electrice care să permită funcționarea SEN în condiții de siguranță și securitate în noul context geopolitic.
Pentru a permite încheierea unui nou contract de achiziție cu contractantul în raport de care există un contract de achizitie sectorială reziliat se propune instituirea unei derogări de la prevederile art. 180 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 99/2016, urmând ca aceste prevederi să nu fie aplicabile în cazul în care entitatea contractantă decide
încheierea unui contract de achiziție în condițiile primei opțiuni.
Prevederea de la care se va face derogare vizează ca entitatea contractantă să excludă din procedura de atribuire a contractului sectorial/acordului-cadru orice operator economic care se află în situația în care operatorul economic şi-a încălcat în mod grav sau repetat obligaţiile principale ce-i reveneau în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, iar aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune- interese sau alte sancţiuni comparabile.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie 2022

 

 

Sus