Oferte locuri de munca top

A fost suspendata licitatia pentru un contract de peste 100 mil lei

A fost suspendată procedura de achiziție publică, lansată la jumătatea lunii februarie a acestui an, pentru atribuirea unui contract cu valoarea estimată de peste 100 milioane de lei.

Suspendarea a intervenit după ce autoritatea contractantă, Compania Națională de Investiții, a răspuns mai multor solicitări de clarificări.

Licitația suspendată vizează construirea căminului studențesc al Universității ”Ștefan cel Mare” din Suceava, de pe strada Stațiunii 130, satul Bulai, Comuna Moara.

Contractul are o valoare estimată de 101.442.920 lei. fără TVA, cu finanțare din fonduri bugetare.

Căminul studențesc ar urma să fie dispus pe o suprafață 20.023 mp și va avea o capacitate de 407 camere pentru două persoane și alte 12 camere cu câte un singur pat pentru studenții cu dizabilități. În total vor fi dispuse locuri pentru 826 de persoane.

Regimul de înălțime este prevăzut cu Demisol + Parter + 4 Etaje.

Oferta reanalizata pentru lucrari rutiere de peste 60 mil euro

Toate camerele vor fi dotate cu mobilier specific: paturi, birouri, rafturi, dulapuri, frigidere, mijloace de apărare contra incendiilor, etc. De asemenea, căminul va avea săli de lectură, oficiu pentru preparare hrană, spălătorie și călcătorie.

După ce primul demers pentru construirea căminului a fost făcut în 2017 când USV a predat o suprafață de 15.000 mp către Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Hotărârea de Guvern a fost adoptată abia la data de 29 septembrie 2021.

Aceast demers a fost inițiat în contextul în care numărul de locuri de cazare pentru fluxul constant de noi sutenți din Suceava a fost depășit. Drept urmare, în toată această perioadă, instituția a fost nevoită să apeleze la soluții alternative de cazare a studenților nou veniți cum ar fi căminele liceelor din oraș și cele private.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/ aprilie 2022

Sus