Urmează să fie aduse clarificări privind clauzele obligatorii în contractele de prestare a serviciilor de racordare la reţelele electrice de interes public.
De asemenea, procesul de racordare va fi eficientizat, conform unui proiect de act normativ.
Reglementările vor clarifica situațiile de aplicabilitate ale clauzelor obligatorii, mai exact acestea urmând să fie valabile pentru contractele de proiectare şi execuție a lucrărilor de realizare a instalațiilor de racordare încheiate de operatorul de reţea:
* cu un operator economic atestat de autoritatea competentă, respectând procedurile de atribuire a contractului de achiziţie publică.
* cu un anumit proiectant şi/sau constructor atestat, ales de către utilizator, în condiţiile în care utilizatorul cere în scris, explicit, acest lucru operatorului de reţea, înainte de încheierea contractului de racordare.
Clarificarea este necesară în contextul în care din anul 2020 este valabilă o a treia modalitate de încheiere a contractului pentru proiectarea și execuția lucrărilor pentru realizarea instalaţiei de racordare.
Este vorba de încheierea directă a contractului de către utilizator cu un anumit proiectant şi/sau constructor atestat, ales de către acesta.
Totodată, va fi eficientizat procesul de racordare și va fi evitat blocajul în desfășurarea lucrărilor prin introducerea posibilității ca operatorul economic atestat să poată constitui garanţia de bună execuţie a contractului în favoarea operatorului de rețea, printr-un instrument de garantare emis de instituţii financiare nebancare.
În același timp, va fi eliminată prevederea potrivit căreia instrumentul de garantare are ”aceeaşi forţă juridică şi aplicabilitate ca scrisoarea de garanţie bancară, fiind necondiţionat, ferm, irevocabil şi reprezentând o garanţie autonomă şi independentă”.
Proiectul mai include introducerea unei dispoziții tranzitorii potrivit căreia constituirea garanției de bună execuție prin instrumentul de garantare emis de instituţii financiare nebancare să poată fi aplicată inclusiv în cazul contractelor încheiate înainte de intrarea în vigoare a proiectului de ordin.
Descărcați aici Proiectul de Ordin