Pe lângă reticența beneficiarilor publici de a actualiza prețul contractelor, constructorii se confruntă și cu alte condiții contractuale din ce în ce mai nefavorabile.
Unele dintre acestea vizează garanțiile de bună execuție solicitate pentru perioade tot mai lungi. În momentul de față această perioadă este de minim 5 ani, dar în multe proiecte se cer garanții pe 7 ani și chiar pe 10 ani.
”Acestea pot fi considerate abuzive. Nici o companie de asigurări nu emite garanții pe durate așa de mari”, spune Cristian Erbașu, președintele Federației Patronatelor Ssocietăților din Construcții.
Pe perioada de garanție, constructorii rămân cu sume blocate de 5,5% din valoarea contractului. Prin astfel de condiții contractuale, în condițiile în care profitul este de cele mai multe ori sub 5%, practic, când termină lucrarea, constructorul este pe minus pe fluxul de lichiditate.
În plus, garanțiile sunt tot mai costisitoare.
Valoarea garanției de bună execuție este de 10% din prețul contractului. Apoi sunt sumele reţinute, care pot fi înlocuite cu o poliță sau cu o scrisoare de garanție. Valoarea garanțiilor și sumelor reținute a fost majorată de la 5%, la 10%, la 15% și a ajuns acum la 20%, nivel pe care constructorii nu au de unde să îl suporte.
În momentul de față și piața asigurărilor este într-o situație gravă dat fiind falimentul iminent al unor mari emitenți de polițe de asigurare aferente contractelor de achiziție publică. Deja sunt câțiva beneficiari de stat, extrem de mari, cărora li se refuză din start emiterea de scrisori de garanție în favoarea lor.
În acest context când și piața asigurărilor este blocată, ANAP a emis o instrucțiune că scrisorile de garanție emise de instituțiile financiare nebancare nu mai sunt valabile. Asta în timpul derulării contractelor și fără a oferi o alternativă viabilă.
”Noi am sugerat o soluție, care nu e deloc originală, ci este aplicată de mult timp în Occident. Anume ca o bancă de stat să ofere asigurări și garanții pentru companiile care lucrează în proiectele publice”, spune președintele FPSC.
Cititi si
Cristian Erbașu: ”Sunt riscuri majore de nerealizare a proiectelor de investitii
Beneficiarii si constructorii simt nevoia certificarii firmelor
Cristian Erbasu: ”In numai sase luni sectorul constructiilor ar putea pierde
Abuzuri la recepția obiectivelor finalizate
Un alt mod în care unii beneficiari îi păcălesc pe antreprenori este modul în care fac recepția obiectivelor finalizate.
De foarte multe ori, proiectele sunt terminate dar autoritățile nu sunt pregătite să le utilizeze așa că amână recepția lor. În aceste situații costurile antreprenorului sunt foarte mult mărite pentru că rămâne în sarcina lui mentenanța și conservarea lucrării, costuri care nu i se plătesc de către beneficiar.
Poate să fie chiar mai rău, deoarece sunt componente din proiecte care încep să fie exploatate înainte să se facă recepția. După un an sau doi, acestea sunt deja uzate, deși încă nu au intrat în perioada de garanție. Încă un mod abuziv de comportament al unor beneficiari ce prelungesc artificial perioadele de garanție, care oricum sunt și așa foarte mari.
Cu toate că există posibilitatea recepțiilor parțiale, unele autorități fac tot posibilul să evite astfel de recepții ca să nu se încarce cu costuri de operare. Chiar unele autorități realizează venituri în aceste perioade de pe urma lucrărilor executate și nerecepționate. De subliniat faptul că reglementările europene prevăd clar că orice obiectiv intrat în exploatare și, mai mult decât atât, pentru utilizarea căruia beneficiarul încasează bani, automat se consideră recepționat.
Garanția calității execuției nu este totuna cu garantarea unei operări corecte
O altă problemă foarte frecvent întâlnită este confundarea de către beneficiari a garanției cu operarea și mentenanța obiectivului.
Sunt investiții extrem de mari pentru care beneficiarul nu își pregătește echipă de mentenanță și operare sau nu contractează companii specializate. Acesta se gândește că oricum respectiva investiție este sub autoritatea garanției contractuale și, drept urmare, antreprenorul va veni să repare orice se strică, deși multe probleme apar din cauza lipsei de întreținere.
”Una este garanția calității execuției și alta este garantarea unei operări corecte”, subliniază domnul Erbașu.
Garantarea unei operări corecte o face ori autoritatea care exploatează investiția ori compania contractată pentru operare și mentenanță, în nici un caz constructorul. Aceasta ar fi posibil numai dacă antreprenorul ar avea contract pentru proiectare, execuție și operare pe următorii doi, cinci sau zece ani.
În țările vestice sunt și astfel de situații, iar constructorul își formează departamente specializate de operare și mentenanță. Cheltuielile de operare pot să ajungă și la 3 – 5% pe an din valoarea investiției, ceea ce pe o perioadă de cinci ani înseamnă și 20% din prețul contractului.
Un exemplu foarte simplu este operarea unui stadion care costă milioane de euro. În lipsa mentenanței, investiții extrem de valoroase și mari se pot deteriora într-un timp foarte scurt. ”Ne vom trezi cu niște stadioane noi, care vor fi vechi după numai zece ani, când asta ar trebui să se întâmple după cincizeci de ani”, atrage atenția Cristian Erbașu