Urare Craciun 2024

Reabilitarea DJ 102I va costa peste 642 mil lei

Indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea și modernizarea DJ 102I, Valea Doftanei (județul Prahova) – Brădet (județul Brașov) au fost aprobați în ședința de astăzi a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării.

Durata de execuție a obiectivului este de 42 luni, iar valoarea totală estimată este de peste 642 milioane de lei.

Din aceasta MDLPA, prin Compania Națională de Investiții, va asigura peste 616 milioane lei, diferența fiind suportată de Consiliile Județene Prahova și Brașov.

Reabilitarea și modernizarea drumului județean 102I se va realiza între km 37+620 și km 63+256,08, pe o lungime totală de 25,6 km, iar traseul se împarte în două tronsoane, astfel:

* tronsonul 1, aflat pe raza județului Prahova, între km 37+620 și km 50+820,38 (limita jud. Brașov), în lungime de 13,2 km;

* tronsonul 2, aflat pe raza județului Brașov, între km 50+820,38 și km 63+256,08, în lungime de 12,4 km.

Intervențiile în vederea asigurării viabilității DJ 102I au ca scop realizarea unei legături suplimentare între partea de sud și partea centrală a țării și, implicit, decongestionarea traficului intens de pe drumurile naționale DN1 și DN1A.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus