Urare Craciun 2024

Bihor a imprumutat 100 mil lei ca sa demareze investitiile

Pentru demararea investițiilor din județul Bihor, Consiliul Județean a contractat un credit bancar în valoare de 100 de milioane de lei.

Durata creditului este de 14 ani, din care doi ani perioada de tragere și de grație, iar 12 ani perioada de rambursare. În anul 2022 vor fi efectuate trageri în valoare de 40 de milioane de lei, iar în 2023 în valoare de 60 de milioane de lei.

Contractul a fost semnat cu Raiffeisen Bank SA la finele săptămânii trecute.

Scopul acestui credit este asigurarea unor surse de finanțare suplimentare pentru realizarea obiectivelor de investiții publice de interes local, prioritare pentru județul Bihor.

Lista de obiective cuprinde nouă investiții:

(1) Campus școlar pentru învățământ special din Municipiul Oradea,

(2) centura Oșorhei din Zona Metropolitană Oradea și reabilitarea DJ 767E Oșorhei – Copăcel,

(3) centurile din ZMO – Nojorid și Sântandrei,

(4) creșterea gradului de siguranță și securitate la Aeroportul Oradea,

(5) dezvoltarea și modernizarea infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Oradea,

(6) reabilitarea și modernizarea DJ 795 Salonta – Tinca,

(7) modernizarea DJ 797A Bicaciu – Ianoșda,

(8) reabilitarea DJ 792A Beliu – Tinca – Leș și

(9) înființarea Parcului Științific și Tehnologic Bihor.

Călin Gal, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor, a declarat: Acesta este un împrumut necesar pentru proiectele de investiții pe care le derulează Consiliul Județean Bihor. Aceste sume vor asigura finanțarea în perioada premergătoare obținerii finanțărilor europene nerambursabile. De asemenea, avem nevoie de fonduri pentru a finaliza proiectele începute în mandatele trecute, din bugetele proprii. De exemplu, Campusul Școlar pentru Învățământ Special, care are o valoare de aproximativ 18 milioane de euro și până în acest moment a primit o finanțare de aproximativ 6 milioane de euro”.

Banca va percepe o dobândă fluctuantă, la o rată egală cu Rata de Referință ROBOR la 6 luni, plus o marjă de 0,70%. Dobânda va fi plătită în ultima zi lucrătoare a ultimei luni din fiecare semestru. Nu se percep alte comisioane sau costuri suplimentare. Rambursarea creditului se va face în 24 de rate egale în perioada 30.06.2024 – 31.12.2035.

Va fi ales proiectantul modernizarii a circa 30 de strazi

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

 

Sus