Urare Craciun 2024

Contoare inteligente si noi economii de energie la consumatorul final

Metode noi de calcul și monitorizare a cantității obligatorii de economii de energie urmează să fie stabilite, potrivit unui proiect de modificare a Legii privind eficienţa energetică.

Astfel, contoarele și repartitoarele de costuri pentru energia termică instalate după ce legea va intra în vigoare vor trebui să fie dispozitive care pot fi citite de la distanță.

Cele care nu pot fi citite de la distanță, dar care au fost deja instalate, vor fi modernizate, astfel încât să permită acest lucru sau se vor înlocui cu dispozitive care pot fi citite de la distanță. Aceasta până la 1 ianuarie 2027, cu excepția cazurilor în care autoritățile competente demonstrează că acest lucru nu este rentabil.

De asemenea, va fi impusă obligația de renovare anuală a 3% din suprafaţa totală a clădirilor încălzite şi/sau răcite pentru asigurarea climatului interior, deţinute şi ocupate de administraţia publică centrală.

Noi apartamente in cladiri cu 8 niveluri, in curs de autorizare

Totodată, modalitățile în care vor fi realizate noi economii de energie la consumatorul final în perioada 1 ianuarie 2021-31 decembrie 2030 vor fi următoarele:

* măsuri de politică de eficienţă energetică care au ca obiectiv obţinerea unor economii, în fiecare an, de 1,5% din volumul vânzărilor anuale de energie către consumatorii tuturor distribuitorilor sau tuturor furnizorilor de energie ca volum, calculate ca medie pe perioada de 3 ani imediat anterioară datei de 1 ianuarie 2013.
* măsuri de politică de eficienţă energetică al căror obiectiv este obţinerea unor economii, de 0,8% pe an din consumul anual de energie finală, ca medie pe perioada de trei ani imediat anterioară datei de 1 ianuarie 2019.
* cantitatea calculată de economii noi anuale va putea fi eșalonată, cu condiția ca economiile obligatorii cumulate totale de energie la nivelul utilizării finale să fi fost realizate până la 31 decembrie 2030.
Autoritățile competente vor crea cadrul necesar realizării de noi economii anuale, pe
perioade de câte zece ani după 2030, cu excepția cazului în care revizuirile efectuate de Comisie până în 2027 și la fiecare 10 ani după acest an concluzionează că nu este necesară îndeplinirea obiectivelor pe termen lung ale Uniunii privind energia și clima pentru anul 2050.

 

Descărcați aici Proiectul de Lege

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus