Oferte locuri de munca top

NESS PROIECT EUROPE îşi consolidează poziția de top pe piața construcțiilor, prin investiții

Ness Proiect Europe, antreprenor general ce activează pe piaţa de construcţii din România din anul 2010, a înregistrat o ascensiune remarcabilă în primul său deceniu de activitate, în prezent având în portofoliu peste un milion de metri pătrați de clădiri industriale predate la cheie – spații de producție/ depozitare, birouri și depozite logistice. Compania a livrat, de asemenea, aproape un milion de metri pătraţi de lucrări de infrastructură – platforme logistice din beton, zone de trafic intens, parcări și drumuri de trafic ușor, zone de andocare etc., sute de kilometri de rețele edilitare, precum și parcuri fotovoltaice, în toată ţara. În 2020, în plin an pandemic, compania și-a dublat cifra de afaceri față de nivelul din 2019, până la 283,4 milioane de lei, și a urcat pe locul 10 în topul antreprenorilor generali în construcții din România. Pentru anul acesta, în condițiile în care prețurile materialelor de construcții au explodat și lipsa forței de muncă este cronică, conducerea companiei și-a propus să atingă minim cifra de afaceri de anul trecut. Ȋn acest scop, a investit semnificativ în parcul de utilaje, unități proprii de producție și creșterea numărului de muncitori calificați/ necalificați străini.

Începând cu faza de proiectare și încheind cu finisajele interioare și amenajările exterioare, echipele Ness Proiect Europe proiectează, construiesc și livrează proiecte la cheie, la cele mai înalte standarde de calitate.

Performanțele și etica profesională demonstrate au atras de-a lungul timpului parteneri importanți în portofoliul Ness Proiect Europe, parteneri cu care a dezvoltat relații durabile: CTP Invest Bucharest, Unilever, Pepsi Co, Coficab, Alka, Dunapack Rambox, Dekomte De Temple Engineering, Oil Services Company, Can Pack România, Otter, Dole Fresh, Schlumberger, AkzoNobel (Fabryo), Toro Manufacturing și mulți alții.

Compania este autorizată ISU pentru instalarea și întreținerea sistemelor de semnalizare, alarmare și alertare în caz de incendiu, precum și instalarea și întreținerea instalațiilor de limitare și stingere a incendiilor.

Investiții în echipamente și noi tehnologii

Grija față de mediu este un angajament personal luat de managementul Ness Proiect Europe și face parte din direcția strategică de dezvoltare pe termen lung a companiei. „De aceea, focusul nostru este de a echilibra impactul proiectelor asupra mediului prin acțiuni și investiții atent gândite. Folosirea celor mai noi tehnologii și echipamente, împreună cu practicile moderne de management și realizare a proiectelor reprezintă două dintre direcțiile noastre de dezvoltare strategică. Investițiile susținute în achiziția de mașini și utilaje cresc permanent randamentul, acuratețea și viteza lucrărilor și generează economii importante de timp, de mână de lucru și, nu în ultimă instanță, de resurse financiare. Ȋn plus, reduc impactul activităţilor specifice asupra mediului”, declară oficiali din cadrul companiei.

O decizie importantă ce vizează economia de combustibil și un impact redus asupra mediului a fost achiziţia flotei de camioane alimentate cu combustibil alternativ. „În februarie 2019, în flota noastră au intrat primele camioane echipate cu motoare alimentate cu CNG din sectorul construcțiilor din România. Gazul natural este un combustibil mai curat și în urma arderii lui se degajă cu 99% mai puține particule în suspensie și cu 60% mai puțin dioxid de azot. În plus, nivelul de zgomot al unui motor alimentat cu CNG este mult mai redus, de până la 71 dB”, au mai spus reprezentanții companiei.

„Proiectele care aduc beneficii mediului înconjurător sunt parte din businessul de suflet al managementului Ness Proiect Europe. Încă de la înființare, compania noastră s-a implicat în dezvoltarea de soluții pentru un viitor mai curat și s-a implicat în construirea de parcuri ce utilizează energia regenerabilă. De aceea, conform angajamentului de a construi o lume mai curată, investim constant în echipamente performante pentru zona de energii alternative – construcţia de parcuri fotovoltaice și eoliene și a infrastructurii aferente. De altfel, noi am construit, în 2013, prima hală industrială ecologică certificată BREAM din România”, mai subliniază oficiali din managementul companiei.

Anul acesta, Ness Proiect Europe a achiziționat primul trencher din sud-estul Europei, modelul 1150XHD CS/RH, cu ajutorul căruia poate atinge acum performanţa de a reduce semnificativ termenele de execuție, folosind mai puține utilaje în șantier.

Utilajul de săpat în rocă Tesmec Trencher / Surface Miner oferă soluții rapide și eficiente pentru excavare în linie, lucrări civile, amenajarea rețelelor, exploatarea suprafețelor, lucrări de terasament. Modular și versatil, cu un motor de 451 CP, acest utilaj poate săpa până la o adâncime de 366 cm, pe o lățime de 107 cm. Echipamentul este echipat suplimentar cu un tambur lat de 320 cm, pentru proiecte de excavări în masă, și poate tăia până la 50 de cm atât în jos, cât și în sus. Sistemul de ghidare GPS 3D, controlul electronic pentru presiunea de săpare și funcționare automată și controlul de la distanță fac din acest utilaj o soluție inteligentă. De la un caz la altul, acest utilaj poate înlocui între 3 și 7 excavatoare pe un șantier.

Video AICI 

Ȋn acest fel, Ness Proiect Europe îşi consolidează poziționarea ca o organizație de inginerie multidisciplinară, capabilă să furnizeze servicii de proiectare, ofertare, achiziții, construire și punere în funcțiune pentru proiecte la cheie, la cele mai înalte standarde de calitate și cu maximă responsabilitate.

 

Sus