Urare Craciun 2024

Cine va elabora studiul de fezabilitate pentru DX Bucuresti-Targoviste

A fost semnat contractul pentru Elaborarea Studiului de Prefezabilitate și a Studiului de Fezabilitate pentru ”Drum Expres București-Târgoviște” cu ofertantul declarat câștigător. Valoarea contractului este de 11.515.926 lei fără TVA.

Prin elaborarea studiilor se va realiza conectarea cu sectorul de Autostradă de Centură a Municipiului București Nord și cu Drumul expres Găești-Târgoviște-Ploiești, asigurând conectivitatea Municipiului Târgoviște la rețeaua principală de transport.

Contractul s-a semnat între CNAIR și ofertantul câștigător, TPF Inginerie SRL.

La procedura de achiziție publică au participat alți șase ofertanți, anume:

* Ofertant unic: Yuksel Proje A.S.,

* Asociere: Viaponte Rom SRL (Lider de asociere), Capital Vision,Metroul,

* Asociere: Explan SRL (Lider de asociere), Meinhardt Infrastructure and Environment,

* Asociere: Search Corporation (Lider de asociere), Like Consulting SRL, Mega Engineering Consulting INC.,

* Asociere: Romair Consulting (Lider de asociere), Expert Proiect 2002, Institut IGH, d.d.,

* Asociere: Irimat Cons (Lider de asociere), Studio Corona SRL, Civil Engineering

Criteriul de atribuire este „cel mai bun raport calitate – pret”.

Factorii de evaluare a ofertelor sunt: prețul ofertei (cu o pondere de 40%), experiența deținută de managerul de proiect (8%), experiența deținută de specialistul drumuri, specialist poduri, specialist geotehnică și fundații, (6% pentru fiecare specialist), experiența deținută de specialist în protecția mediului (4%), demonstrarea metodologiei adecvate de prestare a serviciilor (18%), și planificarea adecvată a resurselor tehnice și umane (12%).

Durata contractului este de 25 luni de la Data de Începere a contractului, din care:

* 2 luni: Studiu de Prefezabilitate;

* 23 luni: Studiu de Fezabilitate (18 luni), Asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru susținerea aplicației de finanțare și Asistență tehnică acordată Beneficiarului pentru procedura de atribuire a Proiectării și Execuției Lucrărilor (4 luni), Raport financiar final (1 lună).

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus