Urare Craciun 2024

20 mil euro pentru reabilitare retea de apa si canalizare

A fost lansată procedura de achiziție publică în vederea atribuirii contractului pentru reabilitatea rețelelor de apă și canalizare din Cluj-Napoca.

Valoarea totală estimată a acestui contract este de peste 20 de milioane de euro. Finanțarea este din fonduri europene.

Lucrările din cadrul acestui nou proiect european sunt structurate separat, pe cele două componente principale: alimentare cu apă și canalizare.

În ceea ce privește sistemul de alimentare cu apă, lucrările vizează, în principal, înlocuirea actualelor rețele pe o lungime cumulată de 20.000 de metri.

Noile conducte vor fi realizate din fontă ductilă, un material extrem de solid, similar oțelului, cu o durată de viață estimată de circa 100 de ani.

Totodată, vor mai fi înlocuite conductele de branșament învechite, vor fi reabilitate căminele de vane și de branșament, vor fi montați hidranți subterani, etc.

De asemenea, contractul de execuție prevede refacerea suprafețelor afectate de lucrări și aducerea lor la starea inițială.

Referitor la rețeaua de transport al apei uzate, contractul prevede înlocuirea conductelor de canalizare din Cluj-Napoca pe o lungime de cca. 3.500 de metri.

Vor fi reabilitate și canalele colectoare aferente canalizării, pe o lungime de 21.500 de metri. În plus, vor mai fi modernizate căminele de vizitare și cele de racord. Suprafețele afectate de lucrări vor fi, și în acest caz, refăcute.

Valoarea totală estimată a acestui contract este de 99.437.007 lei, banii nerambursabili fiind asigurați prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în cadrul proiectului în valoare de 355,6 milioane câștigat de Consiliul Județean Cluj și Compania de Apă „Someș” S.A.

Criteriul de atribuire este „Cel mai bun raport calitate-preț”.

Factorii de evaluare a ofertelor depuse sunt: prețul ofertei, cu o pondere de 80%, durata perioadei de garanție a lucrărilor, cu o pondere de 15%, și durata de execuție a lucrărilor, cu o pondere de 5%.

Durata contractului este de 57 de luni, din care 21 de luni reprezintă execuția lucrărilor, iar 36 de luni perioada de garanție.

Termenul limită de depunere a ofertelor este 10 ianuarie 2021.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

Sus