Urare Craciun 2024

Varianta Ocolitoare Azuga-Busteni, gata de licitare

A fost aprobată documentația pentru Varianta Ocolitoare Azuga – Bușteni: studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici.

După terminarea studiului de fezabilitate se va trece ”imediat la licitaţia execuţiei drumului”, după cum a declarat președintele CJ Prahova la momentul semnării contractului pentru elaborarea acestui SF.

Valoarea estimată totală a proiectului este de 430 milioane lei, durata de realizare fiind prevăzută la 36 de luni.

De asemenea, edilii au aprobat amplasamentul aferent lucrărilor de utilitate publică și declanșarea procedurilor de expropriere în vederea realizării proiectului.

Traseul propus pentru varianta ocolitoare are lungimea totală de 7,160 kilometri şi este alcătuit din două tronsoane:

* Primul tronson are lungimea de 5,032 km, va avea ieşire din DN 1, km 128+300, prin dreapta şi se va încheia la intrarea în DN1, km 133+500, prin stânga.

* Al doilea tronson are lungimea de 2,128 km, va avea ieşire din DN 1, km 134+050, prin dreapta şi se va încheia la km 136+100, prin stânga.

Proiectul va avea:

* Benzi pe sens – 2 x 3,25 m

* Trotuare – 1.00 m

* Acostamente – 0,75 m

* 2 pasaje supraterane

* 2 pasaje subterane

* 1 tunel

* 9 poduri

* 4 podeţe tip D5

* 8 podeţe tubulare la drumuri laterale

* Corecţie traseu albie – 350 m

* Ecrane fonoizolante/fonoabsorbante pe ambele părţi ale drumului, între km 2+800 şi 3+240

Această nouă structură rutieră va avea caracteristicile unui drum județean clasa III (tip drum național), iar realizarea ei va genera o serie de efecte pozitive, care vor fi resimţite imediat atât de către participanţii la trafic, dar şi de locuitorii de pe Valea Prahovei:

* fluidizarea traficului urban şi creşterea vitezei de transport prin devierea traficului de tranzit,

* reducerea consumului de carburant şi, implicit, a gazelor cu efect de seră

* degrevarea străzilor şi a tronsonului DN 1, din interiorul oraşelor Buşteni şi Azuga,

* reducerea aglomeraţiei urbane şi a accidentelor

* creşterea numărului de turişti şi a investiţiilor în zonă.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/ noiembrie-decembrie 2021

3 Comentarii

  1. Richea said:

    Această investitie poate aduce o creștere a calității vieții pentru mulți dintre cetățenii orașelor Azuga și Bușteni. Susțin aceasta lucrare !

  2. Nicu said:

    E bine că mai e puțin din cele 36 de luni …si e gata! Treceti la alegerile următoare!

Sus