Oferte locuri de munca top

Mariana Garștea, Sixense România: „Ar trebui să ne preocupe mult mai mult calitatea și siguranța, nu doar să numărăm proiectele cărora le tăiem panglica”

Mariana Garștea, CEO Sixense România

Vorbim de foarte mult timp despre sustenabilitate în construcții. Însă punem cu adevărat în practică, la toate nivelurile, acest concept? Știm cu adevărat cum ne ajută el și ce beneficii aduce?

Am discutat cu Mariana Garștea, CEO Sixense România, specialist în monitorizare geotehnică & structurală și în soluții pentru transformarea digitală a mediului construit – despre ce înseamnă o gândire ce prioritizează sustenabilitatea într-un proiect de construcții. Și cum contribuie activitatea de monitorizare structurală și geotehnică la construcții sustenabile, mai sigure, sănătoase și eficiente.

  • Sustenabilitatea este un „buzzword” folosit de mult timp în industria de construcții. De fapt, ce înțelegeți prin sustenabilitate? Cum o transformăm dintr-o noțiune care sună bine pe hârtie într-o realitate pragmatică?

În sens larg – și cred că folosesc aici o definiție foarte accesibilă și cu care mulți lucrează –, sustenabilitatea presupune o preocupare pentru a-ți satisface nevoile fără că viitoarele generații să aibă de suferit din cauza asta.

Dacă mă refer însă la zona de construcții, să fim sustenabili înseamnă să folosim practici, metode și materiale care au în vedere grija față de mediu și față de resursele naturale – de exemplu, reducerea consumului de energie sau a amprentei de carbon.

În contextul în care industria de construcții este o mare consumatoare de resurse, responsabilă pentru 36% din energia totală utilizată la nivel global și pentru 40% din emisiile de dioxid de carbon (conform unei analize IEA – The International Energy Agency, 2020), e ușor de înțeles de ce tot ea are soluțiile pentru a preveni astfel de fenomene.

Mai e un lucru important de precizat, atunci când vine vorba despre sustenabilitate. Să fii sustenabil nu înseamnă doar execuția unui anumit proiect, ci să ai în vedere tot ciclul de viață al unei construcții. Din acest motiv, cred că sustenabilitatea este un efort pe termen lung, cu un efect de asemenea pe termen lung, în care monitorizarea structurală și geotehnică are un rol extrem de important.

  • Cum contribuie soluțiile de monitorizare geotehnică și structurală la a avea proiecte mai sustenabile? Explicați relația dintre cele două.

Monitorizarea geotehnică și structurală se preocupă de sănătatea unei construcții, pe toată durata de viață a acesteia.

Cu ajutorul acestei activități, știm exact cum se comportă o anumită clădire, ce riscuri o amenință, ce priorități ar trebui să ne atragă atenția, ce fel de acțiuni sau măsuri ar trebui luate imediat, cum este afectată clădirea de factori externi (condiții meteo extreme, vibrații, alte șocuri) sau de fenomenul de degradare naturală.

Toate aceste informații, pe care le primim astăzi într-o manieră extrem de accesibilă, automatizată și în timp real (cu ajutorul noilor tehnologii pe care le oferim în cadrul Sixense România), ne dau exact măsura sustenabilității. Pe baza lor, știm în orice moment starea proiectului de construcții și putem interveni pentru a prelungi sănătatea și viața acestuia.

Să prelungim durata lui de viață, deci să avem o grijă mai mare față de fiecare construcție, înseamnă să construim mai puțin. Iar să construim mai puțin înseamnă să folosim mai puține resurse, deci mai puține emisii de carbon. E un ciclu perfect și o relație cauzală foarte strânsă între toate aceste lucruri. Iar monitorizarea structurală și geotehnică este o modalitate extraordinară de a-ți manifesta sustenabilitatea în construcții.

  • În industria de construcții, cum aduce o abordare mai sustenabilă beneficii pentru investitori și proprietari?

Este foarte simplu – și totul se traduce, bineînțeles, în reduceri de costuri, pe termen lung. Țin să subliniez acest „pe termen lung”, pentru că reticența multora vine din percepția că a porni din start la drum cu practici sustenabile, inclusiv cu o activitate foarte bine pusă la punct de monitorizare structurală și geotehnică, presupune costuri mai mari.

Deși nu putem nega acest lucru, aceste costuri sunt recuperate pe termen mediu și lung, iar investiția este de fapt cu mult eficientizată pe toată durata de viață a clădirii.

Problema este că nu mulți gândesc în acești termeni. Ne uităm prea des la faptul că un proiect se termină când este dat în exploatare. Nimic mai fals. Abia atunci începe cu adevărat etapa pentru care a fost proiectat și gândit. Ne uităm la construcții care trebuie să fie în picioare pentru zeci sau sute de ani până la urmă (mai ales dacă vorbim despre proiecte de infrastructură complexă, de exemplu). Asta înseamnă o gândire care are la bază o viziune și o preocupare față de generațiile viitoare.

Ar trebui să ne preocupe mult mai mult calitatea, sănătatea, siguranța și nu doar să stăm cu piciorul pe accelerație și să numărăm proiectele cărora le tăiem panglica sau pe care le dăm în folosință.

  • Ce face compania dvs. pentru a adopta practici mai sustenabile? Spuneți-ne mai multe despre cum arată sustenabilitatea pusă în practică începând chiar de la cultura și mentalitatea echipei și a organizației pe care o conduceți.

Ca parte din Sixense Group și prin natura activității noastre, avem puse la punct practici și programe interne sustenabile. Până la urmă, nu am putea să vorbim despre cum producem schimbare în cazul proiectelor pe care contribuim, fără să trecem mai întâi noi înșine prin procese care să susțină un mod de gândire bazat pe sustenabilitate.

Și mai cred că niciun pas nu e prea mic să ne ducă în direcția asta. De aceea, ca să dau doar câteva exemple: fiecare membru al echipei noastre și-a luat un angajament personal de a acționa sustenabil atât la nivel corporate, cât și personal (reciclare, condus eco), organizăm acțiuni de strângere a deșeurilor, folosim resursele digitale în mod conștient în vederea reducerii amprentei de carbon digitale, achiziționăm instrumentația de care avem nevoie în activitatea zilnică având la bază cele mai sustenabile practici de procurement, ne alegem furnizorii care au strategii de sustenabilitate implementate etc.

Ne preocupă tot ce ține de sustenabilitate în construcții, ne informăm în mod constant și continuăm să le spunem și altora cum o gândire pe termen lung este mai așezată, mai utilă și mai eficientă atunci când vine vorba despre un proiect de construcții de orice fel.

 

Sus