Urare Craciun 2024

Mai aproape de primirea finantarii pentru SRU Cluj

Guvernul a aprobat astăzi negocierea contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții pentru realizarea Spitalului Regional de Urgență Cluj.

Conform propunerilor avansate de către Bancă, împrumutul ar trebui semnat până la sfârșitul lunii octombrie.

Finalizarea procesului de contractare în cel mai scurt timp va permite părții române accesarea împrumutului, conform necesităților de finanțare, și evitarea riscului unei amânări a semnării, care ar putea conduce la redistribuirea de către BEI a sumei alocate pentru semnare în 2021 către alte proiecte.

Odată ce negocierea va fi aprobată, Ministerul Finanțelor va putea semna contractul de împrumut.
Finanțarea acordată se ridică la 305 milioane euro.

Proiectul se va implementa pe o perioadă de 7 ani, iar data limită de tragere a împrumutului astfel cum a fost convenită, luând în considerare inclusiv politica BEI, este de 6 ani de la data semnării contractului de finanțare.

Facilitatea BEI reprezintă o sursă de finanţare a deficitului bugetului de stat în condiții favorabile, împrumutul urmând să fie acordat pe o perioadă de timp de până la 25 ani, cu posibilitatea unei perioade de grație de până la 3 sau 4 ani, în funcție de modul de rambursare, rambursarea putându-se efectua într-una sau mai multe tranșe.

Noul Spital Regional de Urgență Cluj va înlocui și prelua rolurile Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, cu excepția celor două departamente de ginecologie/obstetrică. Acesta va prelua și un număr de servicii medicale terțiare din alte spitale din Cluj.

Conform studiului de fezabilitate, suprafața construită va fi de 151.891 mp, cu o amprentă la sol de 28.883 mp. Clădirea va avea 7 niveluri, inclusiv subsol ce va cuprinde și o parcare, iar partea supraterană va avea o porțiune orizontală ce va găzdui serviciile de diagnostic, intervenții și tratament și trei turnuri cu secțiune pătrată pentru unitățile de spitalizare.

Pe acoperișul clădirii va fi construit un heliport H3.

Spitalul va avea 849 de paturi de spitalizare continuă, 60 paturi de urgență, 27 de paturi pentru spitalizare de zi, 70 de cabinete ambulatorii, 19 săli de operație, servicii avansate de imagistică, radiologie intervențională, endoscopie, cardiologie intervențională, etc.

Conform indicatorilor tehnico-economici aprobați în anul 2019, valoarea proiectului SRU Cluj este de 539,6 milioane euro, din care cost net 454 milioane euro. La aceasta se adaugă costurile operaționale (cheltuieli necesare și/sau de management pentru implementarea corespunzătoare a proiectului, care nu sunt incluse în costul investiției aprobat prin hotărâre de guvern și/sau care nu sunt asigurate din fonduri europene nerambursabile) în valoare netă de circa 1,5 milioane euro.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2021

Sus