Oferte locuri de munca top

Lucrarile de constructie, in scadere

Volumul lucrărilor de construcții a fost mai mic în luna iulie, decât în luna precedentă,  potrivit celor mai recente date transmise de Institutul Național de Statistică.

Astfel, în iulie față de iunie, volumul lucrărilor a scăzut cu 5,8% ca serie brută, iar ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și sezonalitate, cu 3,6%.

Chiar și față de luna similară a anului precedent, în iulie volumul lucrărilor de construcții a fost mai mic cu 2,4% ca serie brută, iar ca serie ajustată a variat cu +0,3%.

Comparativ cu primele șapte luni din anul trecut, în ianuarie – iulie anul acesta volumul lucrărilor de construcții a fost mai mare atât ca serie brută (4,4%), cât și ca serie ajustată (+3,1%).

Iulie 2021 comparativ cu iunie 2021

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie brută, cu 5,8%, scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (-14,6%), lucrările de construcţii noi (-5,8%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-1,8%).

Pe obiecte de construcţii, au avut loc scăderi astfel: clădirile nerezidenţiale (-16,9%), lucrările de construcţii inginereşti (-1,6%) şi la clădirile rezidenţiale (-0,8%).

Volumul lucrărilor de construcţii a scăzut, ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 3,6%, scădere evidenţiată la lucrările de reparaţii capitale (-10,2%) şi la lucrările de construcţii noi (-4,6%).

Lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au crescut cu 1,9%.

Pe obiecte de construcţii, volumul lucrărilor de construcţii a scăzut la clădirile nerezidenţiale cu 16,8%.

Clădirile rezidenţiale şi construcţiile inginereşti au crescut cu 0,9%, respectiv cu 0,6%.

Perioada 1 ianuarie – 31 iulie 2021, față de perioada similară 2020

Volumul lucrărilor de construcţii, ca serie brută, a crescut, pe total, cu 4,4%.

Pe elemente de structură a avut loc o creştere la lucrările de construcţii noi cu 12,7%. Scăderi s-au înregistrat la lucrările de reparaţii capitale (-14,3%) şi la lucrările de întreţinere şi reparaţii curente (-9,0%).

Pe obiecte de construcţii, a avut loc o creştere la clădirile rezidenţiale (+28,0%). Clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 3,6%, respectiv cu 1,6%.

Volumul lucrărilor de construcţii a crescut ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 3,1%, creştere evidenţiată la lucrările de construcţii noi (+10,0%).

Lucrările de reparaţii capitale şi lucrările de întreţinere şi reparaţii curente au scăzut cu 12,8%, respectiv cu 9,2%.

Pe obiecte de construcţii, o creştere a avut loc la clădirile rezidenţiale (+19,1%). Clădirile nerezidenţiale şi construcţiile inginereşti au scăzut cu 4,0%, respectiv cu 0,7%.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2021

 

 

 

Sus