Oferte locuri de munca top

Noi tipuri de lucrari vor putea fi finantate prin CNI

Mai multe modificări privind derularea Programului Naţional de Construcţii de Interes Public sau Social (PNCIPS) au fost aprobate de Guvern prin Ordonanță de Urgență.

Programul este realizat prin Compania Națională de Investiții – CNI.

Noile prevederi normative definesc lucrările în primă urgență, astfel că, la categoria riscuri naturale existente, se adaugă incendiile și accidentele tehnice.

Așadar, în contextul în care calamitățile de acest tip provoacă prejudicii la nivelul autorităților locale, acestea vor primi finanțări pentru despăgubiri.

Cheltuielile provocate de întârzierile din vina beneficiarului vor fi suportate de acesta

Totodată, noile modificări prevăd și reglementări pentru situațiile în care recepția la terminarea lucrărilor nu se poate realiza din lipsa utilităților, racordarea cărora este sarcina exclusivă a beneficiarilor. Un bazin de apă, de exemplu, nu poate fi testat fără a fi racordat la apă și nu poate fi predat beneficiarilor fără testare.

Dacă sunt întârzieri în acest sens, cheltuielile care rezultă din întârzieri sunt suportate de beneficiar, fiind astfel economisiți bani publici – a spus Cseke Attila, ministrul Dezvoltării.

Fose septice ecologice pentru școlile din mediul rural

De asemenea, actul normativ vine cu o soluție pentru îmbunătățirea condițiilor școlare din mediul rural.

”Ministerul reabilitează școlile din mediul rural și a propus o soluție pentru racordarea la rețeaua de apă și canalizare acolo unde acest serviciu public de bază nu este disponibil. Acum am formulat o soluție și pentru aceste școli”, a spus Cseke Attila.

Actul normativ prevede realizarea unor grupuri sanitare cu fose septice și, spre deosebire de reglementările în vigoare, oferă posibilitatea realizării unor grupuri sanitare cu fose septice ecologice, care au unitate de tratare anaerobă a apelor reziduale și asigură epurarea apelor uzate și nu necesită vidanj.

Alte cheltuieli finanțate prin PNCIPS

Conform Ordonanței de Urgență, prin PNCIPS vor putea fi finanțate de la bugetul de stat următoarele categorii de cheltuieli:

* amenajarea terenului: sistematizări pe verticală, accesuri, drumuri, alei, parcări, drenuri, rigole, canale de scurgere, ziduri de sprijin, drenaje, epuizmente (exclusiv cele aferente realizării lucrărilor pentru investiția de bază), strămutări de monumente istorice, descărcări de sarcină arheologică sau, după caz, protejare în timpul execuției obiectivului de investiții (în cazul executării unor lucrări pe amplasamente ce fac parte din Lista monumentelor istorice sau din repertoriul arheologic național), lucrări pentru pregătirea amplasamentului;

* studii: studii de teren, raport privind impactul asupra mediului, alte studii specifice;

* expertizare tehnică;

* certificarea performanței energetice și auditul energetic al clădirilor;

* proiectare: studiu de prefezabilitate, studiu de fazabilitate/documentație de avizare a lucrărilor de intervenții, deviz general, documentații tehnice necesare în vederea obținerii avizelor/acordurilor/autorizațiilor, verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de execuție, proiect tehnic și detalii de execuție;

* asistență tehnică: asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a lucrărilor, participarea proiectantului la fazele incluse în programul de control al lucrărilor de execuție, avizat de Inspectoratul de Stat în Construcții, dirigenție de șantier;

* cheltuieli pentru investiția de bază: construcții și instalații, montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care necesită montaj, utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită montaj și echipamente de transport, dotări;

* alte cheltuieli: organizare de șantier, comisioane, cote, taxe potrivit legislației în vigoare, cheltuieli diverse și neprevăzute, cheltuieli pentru informare și publicitate, cheltuieli pentru servicii de sanatate și securitate în muncă.

* cheltuieli pentru probe tehnologice și teste.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

 

 

Sus