Oferte locuri de munca top

Autostrazi, drumuri nationale si variante ocolitoare, prin CNIR

Compania Națională de Investiții Rutiere S.A. – CNIR a devenit oficial dezvoltatorul de infrastructură de transport rutier de interes public, după ce statutul său, aprobat de Guvern, a fost publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, CNIR se va ocupa de proiecte de autostrăzi, drumuri expres, drumuri naţionale, variante ocolitoare, precum şi a alte elemente de infrastructură rutieră. Investițiile vor face parte din strategiile naţionale sau din documentele strategice aprobate în acest sens.

Principalele obiecte de activitate ale Companiei vor fi:

* proiectarea, construirea, reabilitarea, modernizarea, executarea lucrărilor de remediere pe perioadele de garanţie tehnică până la data predării către C.N.A.I.R., a autostrăzilor, drumurilor expres, drumurilor naţionale, variantelor ocolitoare

* executarea de lucrări în regie proprie, cu respectarea prevederilor legale în domeniul ajutorului de stat şi al achiziţiilor publice. Pentru aceste categorii de lucrări C.N.I.R. va organiza evidenţă contabilă distinctă în condiţiile legii.

* executarea lucrărilor în regie proprie, pentru care există piaţă concurenţială, poate avea loc în situaţii excepţionale, cu caracter de urgenţă, atunci când este necesară asigurarea implementării unui proiect pe baza unei analize de necesitate, sau în situaţia în care, pe baza unui studiu de rentabilitate, rezultă că pentru statul român este mai eficientă executarea acestor lucrări în regie proprie;

* coordonarea dezvoltării unitare şi echilibrate a infrastructurii de transport rutier în acord cu sursele de finanţare disponibile şi cu documentele strategice aprobate la nivel naţional.

* C.N.I.R. va putea efectua orice alte operaţiuni şi activităţi legale necesare realizării obiectului său de activitate stabilit în prezentul statut.

Capitalul social iniţial al C.N.I.R. va fi în valoare de 50 milioane de lei şi va fi subscris şi integral vărsat în numerar de statul român, în calitate de acţionar unic, care îşi exercită drepturile şi îşi îndeplineşte obligaţiile prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în calitate de reprezentant legal al statului român.

Compania va putea privatiza în condiţiile legii prin diminuarea participaţiei statului cu un procent de 15% din valoarea capitalului social iniţial.

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Un comentariu;

Sus