Oferte locuri de munca top

Centura Satu Mare: exproprieri suplimentare

La aproape 500 mii euro se ridică valoare exproprierilor suplimentare necesare pentru execuția lucrărilor la varianta de ocolire a municipiului Satu Mare. În acest sens, Guvernul urmează să aprobe amplasamentul suplimentar al lucrării, precum și declanșarea procedurilor de expropriere.

Modificările vor fi făcute întrucât, față de soluția tehnică iniţială, a fost introdusă recomandarea privind eliminarea debuşării direct în varianta de ocolire a drumurilor locale existente.

În urma modificărilor ,exproprierile suplimentare ajung la o valoare de 2.157 mii lei, aferentă unui număr de 415 imobile, în suprafață totală de 123.761 mp teren.

Imobilele, reprezentând terenuri fără investiții, sunt situate pe raza localităților Satu Mare, Ardud din județul Satu Mare.

Suma aferentă terenurilor expropriate rezultă din raportul de evaluare întocmit în luna februarie 2021 de către evaluatorul autorizat Ing. Grădinaru Nicolae membru atestat ANEVAR, specializare EPI.

Ca urmare a recomandării din cadrul Raportului de Audit de Siguranţă Rutieră, soluţia tehnică a fost revizuită, prevăzându-se adiacent variantei de ocolire o reţea de drumuri colectoare şi de acces care să permită menţinerea continuităţii reţelei locale de transport şi accesibilitatea tuturor suprafeţelor de teren aflate în proximitatea variantei de ocolire şi care au rămas izolate ca urmare a implementării investiţiei. În acest mod, au putut fi eliminate toate debuşările în varianta de ocolire a drumurilor locale şi de exploatare.

Datorită multitudinii de proprietăţi din zonă, exploatarea agricolă a terenurilor situate pe ambele părţi ale variantei de ocolire, a dificutăţilor generate de obturarea drumurilor de acces şi de legătură prin construcţia noii artere rutiere, cu afectarea accesării proprietăţilor şi a eficienţei exploatării acestor terenuri, autorităţile locale au solicitat amenajarea unui acces direct, organizat şi reglementat în varianta de ocolire pentru a facilita accesul şi traversarea variantei de ocolire.

Pentru realizarea obiectivului de investiţii „Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare”, indicatorii tehnico economici au fost aprobați în anul 2012. De atunci, a fost decisă exproprierea a 436 de imobile în anul 2017 și a încă 110 imobile în anul 2019, pe amplasamentul suplimentar.

 

Descărcați aici Lista imobilelor propuse pentru expropriere

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus