Reorganizarea Inspectoratului de Stat în Construcții prin desființarea inspectoratelor la nivel regional, inclusiv a 20 de posturi de conducere, a fost aprobată de Guvern.
Personalul inspectoratelor regionale în construcţii va fi preluat și reîncadat la inspectoratele judeţene în construcţii, respectiv al municipiului Bucuresti și în aparatul central al ISC, în limita numărului de posturi aprobat.
Sunt propuse spre desființare toate cele 160 de posturi din inspectoratele regionale.
În prezent, ISC are atât aparat central, cât și inspectorate regionale și județene, fiind singura instituție cu trei niveluri din subordinea ministerului, a specificat ministrul dezvoltării, Cseke Attila
„Multe dintre sarcinile inspectorilor regionali sunt aceleași cu cele ale inspectorilor județeni, fapt care a condus la întârzierea soluționării unor sarcini, la sincope și scăderea operativității. Ținta este eficientizarea muncii și a costurilor. Vom păstra, pe lângă organismul central, nivelul cel mai apropiat de cetățean, cel județean. Nivelul regional va fi desființat”, a completat ministrul.
Procedurile în derulare vor continua
Procedurile aflate în derulare la nivelul inspectoratelor regionale în construcţii vor fi continuate de Inspectoratul de Stat în Construcţii – aparatul central şi inspectoratele județene, după caz, conform competențelor, actele îndeplinite anterior rămânând valabile.
Modificările au fost necesare, susțin oficialii Ministerului Dezvoltării, deoarece analiza activităţii ISC a constatat o suprapunere evidentă a atribuţiilor la nivel central, regional şi judeţean. Spre exemplu, 19 atribuţii ale inspectorilor şefi regionali se regăsesc şi în atribuţiile inspectorilor şefi judeţeni, iar 29 de atribuţii ale şefilor de serviciu regionali se regăsesc şi la nivel judeţean pentru posturi de conducere. Totodată, registraturile acestor niveluri deservesc acelaşi scop. Întreaga structură arată o dublare a sarcinilor şi o ineficienţă a costurilor.
Tot din analiză a reieşit faptul că instituția publică avea, la finele anului 2020, un număr total de 397 inspectori în construcții, dintre care doar 14 la nivelul regional. Astfel, activitatea de control a fost desfăşurată într-o măsură covârşitoare la nivel judeţean. Totodată, s-a constatat faptul că Inspectoratul Regional în Construcţii Sud-Est nu are niciun inspector, atribuţiile de control din această regiune fiind deservite exclusiv de inspectorii judeţeni.
La nivelul ISC, aparat central și structuri teritoriale sunt bugetate 1016 de posturi, din care 789 de posturi sunt ocupate; la inspectoratelor regionale în construcții sunt bugetate 160 de posturi, din care 129 de posturi sunt ocupate – 20 de posturi de conducere din categoria funcțiilor publice, 10 posturi contractuale și 99 de funcții publice de execuție.
Parlamentul urmează să dezbată, în procedură de urgență, propunerea legislativă.