Vânzarea terenurilor agricole din extravilan va fi deblocată după ce vor fi eliminate barierele birocratice impuse în anul 2020. Aceasta printr-o nouă clasificare a preemtorilor și prin diminuarea amenzilor prevăzute pentru contravenții.
Noile schimbări au fost propuse de mai mulți senatori și deputați din PNL și USR-Plus, în prezent propunerea legislativă fiind depusă la Senat spre dezbatere.
Blocajul birocratic a fost semnalat de mai mulți proprietari sau cumpărători de terenuri și de către profesioniștii implicați în acest demers, problemele fiind legate de modificările aduse de Legea nr. 175/2020.
Inițiatorii noului proiect legislativ susțin că rezultatele modificărilor din 2020 sunt fie refugierea proprietarilor de terenuri în zona contractelor simulate, cu efecte grave asupra siguranței circuitului civil pe termen lung, fie alte blocaje nocive.
Astfel, deputații și senatorii au propus ca Legea nr. 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan să nu se aplice pentru terenurile agricole situate în intravilan, terenurile agricole situate parțial în intravilan și parțial în extravilan, care formează un singur imobil, identificat printr-un singur număr cadastral.
Înstrăinarea prin vânzare a terenurilor agricole situate în extravilan se va face cu respectarea dreptului de preempțiune, în următoarea ordine:
* preemptori de rang I: coproprietarii; soții, rudele și afinii până la gradul al treilea inclusiv;
* preemptori de rang II: proprietarii investițiilor agricole pentru culturile de pomi, viță-de-vie, hamei;
* preemptori de rang III: arendașii.
* preemptori de rang IV: proprietarii terenurilor agricole care au cel puțin o latură comună, în tot sau în parte, cu terenul supus vânzării;
* preemptori de rang V: tinerii fermieri;
* preemptori de rang VI: statul roman, prin Agenția Domeniilor Statului.
Terenurile agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, notate ca atare în Cartea Funciară, pot fi înstrăinate prin vânzare doar cu avizul specific al Ministerului Culturii, respectiv al serviciilor publice deconcentrate ale acestuia, dupa caz, emis în termen de 20 de zile lucrătoare de la înregistrarea cererii de solicitare de către vanzator. În cazul neîndeplinirii acestei obligații în termenul stabilit, avizul se consideră ca fiind favorabil.
Conform propunerilor, vor constitui contravenții următoarele fapte:
* vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan, în care se află situri arheologice, în care au fost instituite zone cu patrimoniu arheologic reperat sau zone cu potențial arheologic evidențiat întâmplător, fără avizul specific al Ministerului Culturii, dacă aceasta situație era notată în cartea funciară la data solicitării extrasului de carte funciară pentru autentificare;
* vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan fără avizul specific al Ministerului Apărării Naționale, dacă aceasta situație era notată în cartea funciară la data solicitării extrasului de carte funciară pentru autentificare:
* vânzarea terenurilor agricole situate în extravilan fără avizele structurii centrale, respectiv ale structurilor teritoriale ale Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, cu nerespectarea dreptului de preempțiune.
Contravențiile vor fi sacționate cu amendă de la 10.000 lei la 100.000 lei.
Descărcați aici Propunerea legislativă pentru modificarea Legii nr. 17/2014
Circa 250 apartamente noi, in portofoliul unui cunoscut dezvoltator