Parcul Științific și Tehnologic Bihor va deveni realitate în curând, după cum speră autoritățile locale, care au făcut un pas important în direcția realizării acestui proiect.
Astfel, recent a fost lansată procedura de atribuire având ca obiect achiziția serviciului de proiectare și execuție pentru acest proiect.
Proiectul constă în construirea și dotarea unei clădiri cu regim de înălțime Parter + 2 Etaje și o suprafață desfășurată de 5.418 mp, cu destinația de Parc Științific și Tehnologic.
Totodată, va fi amenajată o parcare de 63 de locuri pentru autoturisme, dintre care două destinate persoanelor cu handicap locomotor. Va fi instalat și un rastel pentru biciclete.
Parcul Științific și Tehnologic Bihor, prin Universitatea din Oradea, va oferi servicii de transfer tehnologic către agenții economici în următoarele domenii de specializare inteligentă:
* econano-tehnologii și materiale avansate;
* tehnologii informaționale și de comunicații;
* spațiu și securitate;
* sănătate, bioeconomie, energie, mediu și schimbări climatice.
Valoarea estimată a lucrărilor de proiectare și execuție este de 19.597.503 de lei (fără TVA).
Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 12 martie 2021.
Perioada de implementare a întregului proiect este de 60 de luni (5 ani) de la data depunerii lui, respectiv între 1 august 2018 și 31 iulie 2023.
Valoarea totală a proiectului este de 32.976.256 de lei, din care 32.476.256 de lei este aportul UAT Județul Bihor, iar 500.000 de lei al Universității Oradea.
Din suma aferentă CJ Bihor, contribuția proprie este de 51.82% (16.831.853 de lei), restul fiind fonduri nerambursabile.
Proiectul a fost cuprins pentru finanțare în Programul Operațional Regional 2014 – 2020.
Proiectul a demarat la începutul anului 2018, când CJ Bihor a aprobat asocierea dintre UAT Județul Bihor și Societatea Parcuri Industriale Bihor SA, în scopul înființării Societății Parc Științific și Tehnologic Bihor SRL.
Un an mai târziu, pentru realizarea Parcului Științific și Tehnologic Bihor a fost încheiat un acord de parteneriat între CJ Bihor, Universitatea din Oradea, Societatea Parcuri Industriale Bihor SA și Societatea Parc Științific și Tehnologic Bihor SRL.
În urma reorganizărilor instituțiilor din subordinea CJ Bihor de la sfârșitul anului 2020, Societatea Parcuri Industriale Bihor SA va fi înlocuită în cadrul proiectului de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020