De anul viitor impozitarea redusă a clădirilor și terenurilor, aflate în proprietatea persoanelor care prestează servicii turistice, va fi mai clară. În acest sens, a fost modificat Codul fiscal în ceea ce privește condițiile speciale pentru reducerea acestor impozite.
Prevederile au fost promulgate de către președintele Klaus Iohannis, fiind apoi publicate în Monitorul Oficial.
Astfel, impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție.
Aceeași facilitate va fi valabilă și pentru impozitul pe terenul folosit în scop turistic.
Legea actuală preciza faptul că impozitul se aplică pentru clădirile și terenurile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice, proprietăți care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice pe o durată de cel mult 6 luni.
Modificare promulgată are ca scop clarificarea perioadei de prestare a serviciilor.
Cum va fi modificat Codul Fiscal
Legea nr. 227 /2015 din 8 septembrie 2015 privind Codul fiscal se modifică după cum urmează:
”La articolul 456 alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție.
La articolul 464 alineatul (4) se modifică și va avea următorul cuprins:
(4) Impozitul pe clădirile aflate în proprietatea persoanelor fizice și juridice care sunt utilizate pentru prestarea de servicii turistice, pe o durată de cel mult 180 de zile consecutive sau cumulate, în cursul unui an calendaristic, se reduce cu 50%. Reducerea se aplică în anul fiscal următor celui în care este îndeplinită această condiție”.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020


