Oferte locuri de munca top

Amenzi mai mari pentru abandonarea deseurilor in locuri nepermise

A fost propusă majorarea sacțiunilor aplicate celor care abandonează deșeurile în locuri nepermise, amenzile ajungând la un maxim de 30.000 lei.

Măsura vine în contextul în care au fost descoperite focare de poluare în București, care au devenit active din cauza nerespectării normelor de depozitare sau de eliminare a deșeurilor, după cum arată inițiatorii propunerii legislative. Focarele au fost produse și în contextul circulației reduse, provocată de măsurile de protecție împotriva răspândirii epidemiei de Covid-19.

Principală măsură propusă este de a introduce chiar confiscarea mijloacelor de transport utilizate de producătorii de deșeuri și deținătorii de deșeuri care au obligația să le elimine în condiții de siguranță, dacă nu au fost valorificate.

Astfel, în cazul în care deșeurile sunt abandonate se va aplica și următoarea sacțiune contravențională complementară: ridicarea deșeurilor depozitate în alte zone decât cele autorizate, curățarea terenului, precum și eliminarea acestora.

Abandonarea deșeurilor și eliminarea acestora în afara spațiilor autorizate vor fi sancționate cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice.

Persoanele juridice vor plăti o amendă cuprinsă între 1.500 și 30.000 lei, iar autovehiculele și utilajele folosite pentru descărcarea/abandonarea deșeurilor în spații neautorizate vor fi confiscate.

În prezent, propunerea legislativă este înregistrată la Senat pentru dezbatere.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020


Etichete:
Sus