Oferte locuri de munca top

Ce risc de dezangajare a fondurilor POIM mai avem

Riscul de dezangajare a fondurilor europene alocate pentru Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 – POIM s-a redus semnificativ.

România poate să ajungă în situația de a pierde fonduri întrucât sumele alocate de către Comisia Europeană nu pot fi la dispoziția statului membru o perioadă nedeterminată, ci există un termen limită până la care acestea trebuie să fie utilizate și declarate CE

Dacă la jumătatea acestui an eram în pericol să pierdem 778 milioane de euro, după două luni, la sfârșitul lunii august, riscul de dezangajare era de 286 milioane de euro, precum se arată într-o notă informativă a Ministerului Fondurilor Europene.

Riscul a scăzut semnificativ în urma adoptării OUG nr. 101/2020 privind unele măsuri pentru implementarea proiectelor cu finanțare din fonduri europene în vederea evitării riscului de dezangajare pentru perioada de programare 2014 – 2020, susțin oficialii MFE.

De asemenea, până la finalul acestui an vor fi transmise aplicații de plată a căror valoare va excede suma de 286 milioane euro, evitându-se astfel riscul de dezangajare, potrivit estimărilor Ministerului Fondurilor Europene,

Dar, în procesul de legiferare a OUG 101/2020, Senatul a respins acest proiect de lege. Însă, deputații par favorabili proiectului după cum arată avizele emise de patru comisii de specialitate din Camera Deputaților. Cum camera decizională este Camera Deputaților, ordonanța are șanse să devină lege.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2020

Sus