La peste 265 milioane de euro se ridică valoarea contractelor semnate astăzi de către CNAIR pentru proiectarea și execuția tronsoanelor 3 și 4 din Drumul Expres Craiova – Pitești.
Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Ofertantul declarat câștigător este Asocierea Sa&Pe Construct SRL. – Spedition UMB SRL – Tehnostrade SRL.
Tronson 3
Valoarea contractului este de 670.717.331 lei fără TVA,
Traseul are o lungime de 31,75 km.
Obiectul contractului îl reprezintă proiectarea și execuția lucrărilor pentru construcția Drum Expres Craiova – Pitești, Tronsonul 3, între localitățile Slatina și Colonești.
Tronson 4
Valoarea contractului este de 617.080.915 lei fara TVA,
Traseul are o lungime de 31,88 km.
Construcția acestui tronson de drum expres se desfășoară pe teritoriul județului Argeș și începe la sud de localitatea Lunca Corbului (km 89+300), traversează localitățile Albota și Costești, ocolește pe la sud localitatea Bradu, după care se racordează la Autostrada A1 București – Pitești la km 121+185.
Durata contractelor este de 36 de luni, din care: 12 luni perioada de proiectare și 24 luni perioada de execuție a lucrărilor.
Perioada de garanție a lucrărilor este de 120 de luni.