Întreprinderile mici și mijlocii și persoanele juridice din industria ospitalității – hoteluri, restaurante, cafenele – își vor putea instala sisteme de panouri fotovoltaice cu bani de la stat. Ajutorul de minimis va fi pus în practică prin Programul de finanțare Electric Up.
Regulile generale de accesare a programului sunt cuprinse într-un proiect de Ordonanță de Urgență, lansat în consultare publică.
Mai exact, programul este dedicat operatorilor economici, întreprinderi mici și mijlocii și persoanelor juridice române, care au înscrise ca activitate principală sau secundară, conform codurilor CAEN, una din activitățile corespunzătoare domeniului HORECA.
Panourile fotovoltaice vor fi instalate pentru producerea de energie electrică cu o putere instalată cuprinsă între 27 kWp – 100 kWp necesară consumului propriu şi livrarea surplusului în Sistemul Energetic Național, precum și a staţiilor de reîncărcare de 22 kW pentru vehicule electrice şi electrice hibrid plug-in.
În cadrul Programului “Electric Up“, ajutorul nerambursabil acordat beneficiarilor este de maxim 100.000 euro, reprezentând maxim 100% din valoarea cheltuielilor eligibile.
La solicitarea beneficiarului, se va putea acorda un avans de până la 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
Ghidul de finanţare a programului va fi aprobat prin ordin al ministrului economiei și va fi publicat pe site-ul Ministerului în maxim 30 de zile de la data publicării Ordonanței de Urgență.
Suma necesară implementării programului este de 476 milioane lei în primul ciclu de finanțare.
Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, prin Direcția Eficiență Energetică, va fi responsabil pentru implementarea proiectelor de investiții din programul de finanțare.
Descărcați aici Proeictul de Ordonanță de Urgență
Citiți și:
Peste 160 de apartamente precontractate intr-un viitor ansamblu din Bucuresti