A fost votată de Camera Deputaților modificarea legislativă prin care consultanții si supervizorii sunt inclusi printre responsabilii de asigurarea calității în construcții.
Modificările propuse la Legea calității în construcții au fost votate de Senat în luna octombrie a anului trecut.
Inițiatorii proiectului de lege susțin că, deşi consultanţa în construcţii face parte din sistemul calităţii, consultanţii nu figurează nici printre factorii implicaţi şi nici printre cei care trebuie să îşi asume responsabilităţi concrete în asigurarea calităţii în construcţii.
Recent, o comisie de specialitate a Camerei Deputaților a adus mai multe amendamente propunerii inițiale.
Astfel, se vor număra și supervizorii printre părțile implicate ce sunt obligate să realizeze și să mențină calitatea corespunzătoare: investitori, proprietari, administratori, executanți, experți tehnici, diriginți de șantier etc.
Obligații și răspunderi ale consultanților
Conform propunerilor, consultanții sau supervizorii din domeniul construcțiilor vor fi obligați să îndeplinească următoarele cerințe:
* să angajeze specialiști atestați și/sau autorizați în toate domeniile de consultanță pentru care au încheiate contracte de servicii cu investitorii/beneficiarii;
* să sesizeze investitorului asupra neconformităților și neconcordanțelor constatate în proiecte și în execuție;
* să asigure nivelul de calitate corespunzător cerințelor printr-un sistem propriu de calitate, certificat;
* recepția proiectelor conform temei de proiectare și a cerințelor de calitate;
* să participe prin specialiști atestați la fazele principale de execuție;
* să întocmeascăe rapoarte zilnice către investitor în perioada de execuție;
* să întocmească rapoarte trimestriale către investitor în perioada de garanție;
* să respecte termenele contractuale de proiectare și execuție în solidar cu proiectanții și/sau executanții.
De asemenea, consultantul sau supervizorul vor răspunde solidar cu dirigintele de șantier, conform atribuțiilor ce le revin acestora, pentru realizarea nivelului de calitate corespunzător cerințelor fundamentale la lucrările de construcții pentru care sunt angajați prin contract.
Construcțiile publice
În cazurile construcțiilor finanțate din fonduri publice sau împrumuturi externe, operatorul economic de consultanță specializat / consultantul / supervizorul va deveni factor implicat pentru etapele prevăzute în contractul de consultanță sau asistență tehnică. Responsabilitățile aferente etapelor respective îi revin conform legii, în solidar cu proiectanții și executanții.
În cazul construcțiilor finanțate din fonduri publice în care investitorul sau beneficiarul încheie contracte de asistență tehnică, consultanță sau supervizare, responsabilitatea asigurării cerințelor fundamentale pentru diferite etape va reveni operatorului economic de consultanță specializat.
Dreptul de practică
În prezent se constată că anumiți specialiști în construcții își exercită dreptul de practică în ciuda faptului că nu mai au acest drept în perioada de valabilitate, fapt ce induce insecuritatea juridică a investițiilor, susțin deputații din comisia de specilitate.
Pentru evitarea acestei situații, a fost propus ca specialiștii cu activitate în construcții să aibă dreptul de a practica activitățile pentru care au fost atestați și/sau autorizați numai pentru domeniile/subdomeniile și specialitățile pentru care au obținut atestatul și/sau autorizația.
Pe durata suspendării dreptului de practică specialistul cu activitate în construcții nu mai poate îndeplini activităţile pentru care a fost atestat/autorizat dacă:
* perioada de valabilitare a atestatului/autorizației a expirat
* certificatul de atestare tehnico-profesională a verificatorului de proiecte/expertului tehnic sau autorizaţia responsabilului tehnic cu execuţia/dirigintelui de şantier este anulat, ca urmare a aplicării sancțiunilor complementare de către ISC și Ministerul Lucrărilor Publice.
De asemenea, va constitui contravenție și vor fi sancționați cu amendă cuprinsă între 10.000 lei – 20.000 lei depășirea competențelor pe domenii, subdomenii, specialități sau grade profesionale pentru care sunt atestați/autorizați de către verificatorii de proiecte atestați, experții tehnici atestați, auditorii energetici pentru clădiri atestați, responsabilii tehnici cu execuția autorizați și diriginții de șantier. Același lucru este valabil și pentru exercitarea dreptului de practică în afara perioadei de valabilitate și/sau neîndeplinirea obligațiilor ce le revin.
Asigurări de răspundere civilă profesională
Proiectanții, consultantul sau supervizorul, în situația în care aceștia sunt operatori economici, vor avea obligația să încheie asigurări de răspundere civilă profesională la societăți de asigurare autorizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară pe durata implementării contractului de consultanță/supervizare.
Specialiștii atestați tehnico-profesional sau autorizați vor fi obligați să încheie asigurări de răspundere civilă profesională, cu valabilitate pe durata exercitării dreptului de practică prin desfășurarea efectivă a activităților specifice pentru care au fost autorizați/atestați.
Descărcați aici Amendamente Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.10/1995 privind calitatea în construcţii
Citiți și:


