Urmează pregătirea documentației necesare pentru achiziția publică a lucrărilor de amenajare a unor zone pietonale din municipiul Oradea. Aceasta după ce edilii au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru proiectele de amenajare a zonelor pietonale din piața Magnoliei și din strada Nufărului. Investițiile vor fi realizate cu finanţare din fonduri europene.
Primăria Oradea are în curs de implementare mai multe proiecte care urmăresc extinderea spațiilor pietonale din zona centrală a municipiului Oradea sunt în curs de implementare. Este vorba de reabilitarea Pieței Ferdinand, pietonalizarea străzilor Aurel Lazăr și Libertății, dar și proiectele privind amenajarea unor piațete de cartier care vor asigura o mobilitate policentrică.
Proiectul „Mobilitate policentrică în Municipiul Oradea – coridor Magnolia, Cazaban, Nufărului” are în vedere amenajarea unor piațete de cartier.
Valoarea totală a proiectului este de 35.729.051 lei, din care finanțarea nerambursabilă este 34.604.382 lei.
Contractul de finanţare a fost semnat în data de 11 iunie 2020.
Durata de implementare a proiectului este de 36 de luni, de la data semnării contractului de finanțare până la data finalizării implementării proiectului.
Piaţeta Nufărului
Se propune refacerea trotuarului asfaltat existent și înlocuirea lui cu dale de granit de trei dimensiuni, precum şi semănarea a 480 mp de gazon nou, din totalul de 2050 mp de spațiu plantat.
Proiectul propune și crearea a două spații de joacă, unul având ca strat superior covorul de cauciuc și altul de nisip. În incinta pieței se propun 8 platforme de lemn, cu rol de stat în suprafața cumulată de aprox. 231,4 mp.
Prin proiectul de față sunt prevăzute lucrări de curățare teren, desfaceri și decapări ale straturilor existente precum și desfacerea de fundații jardiniere existente, parapeți, trepte, borduri existente cât și asfalt existent și suprafețe betonate.
Reamenajarea piaţetei de pe strada Nufărului are o valoare totală estimată de 7.620.660 lei, fără TVA, durata de execuție fiind 12 luni.
Piaţa Magnoliei
Prin proiect se propune înlocuirea pavajului existent, de tipul dalelor de beton prefabricate cu piatră cubică naturală, din granit, având dimensiunile 10 x 10 x 10 cm.
Pentru unificarea suprafețelor și mărirea pieței la nivelul percepției, se vor înlocui și trotuarele perimetrale pieței, realizate din asfalt, cu același tip de dalaj, ca cel interior pieței, astfel rezultând o suprafață nouă dalată de aprox. 4635 mp cu dale de granit.
În zona centrală a pieţei se vor planta 24 de arbori noi, pe întreaga suprafaţă a pieţei urmând să fie plantaţi în total 105 arbori şi 580 de arbuşti.
În interiorul pieţei se propune amenajarea unui ansamblu având două locuri de joacă cu strat din covor de cauciuc (tartan) de 162 mp şi două locuri cu nisip, precum şi echipamente de joacă.
De asemenea, piaţa va fi dotată cu o fântână arteziană, amplasată în partea dreaptă a pieţei, care va funcţiona cu recircularea apei.
Reamenajarea Pieţei Magnoliei are o valoare estimată de 12.215.630 lei, fără TVA, cu o durată de execuție de 18 luni.
Citiți și:


