Fondurile pentru Programul Național de Dezvoltare Locală – PNDL I și II sunt în continuare la limită, fiind nevoie ca bugetul să fie încă o dată suplimentat.
Asta după ce Ministerul Lucrărilor Publice a solicitat în luna iunie o alocare suplimentară de 1 miliard de lei, din care Guvernul a acordat doar jumătate.
În prezent PNLD încă are nevoie de un supliment de 500 milioane lei, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern.
Suma este prevăzută a fi alocată din Fondul de rezervă. Această sumă va asigura continuitatea derulării programului în perioada imediat următoare, prin onorarea solicitărilor de transfer înregistrate de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației.
În cadrul PNDL etapa I, din obiectivele de investiții incluse la finanțare au rămas în execuție un număr de 1.820 obiective de investiții pentru care trebuie asigurate fonduri până la finalizarea acestora, suma necesară fiind de 2,93 miliarde lei.
Prin Legea bugetului de stat pe anul 2020 nr. 5/2020, cu modificările și completările ulterioare, au fost aprobate credite bugetare în cuantum de 3,2 miliarde de lei, care au fost repartizate astfel:
* 460.000 mii lei pentru PNDL etapa I;
* 2.740.000 mii lei pentru PNDL etapa a II-a.
La acest moment, situația execuției bugetare a bugetului programului aferent anului 2020 este următoarea:
* PNDL I – a fost transferată beneficiarilor suma de 358.280 mii lei;
* PNDL II – a fost transferată beneficiarilor suma de 2.996.920, mii lei .
Citiți și:
Un producator de materiale de constructii investeste intr-o noua unitate