Contractul de servicii pentru elaborarea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic de execuție pentru Drumul Expres Brăila (Jijila) – Tulcea (Cataloi) a fost semnat.
Valoarea acestuia este de 14.159.206 lei, fără TVA. Finanțarea se face din fonduri europene nerambursabile.
Contractul a fost atribuit operatorului economic Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial SA (denumită anterior ACCIONA Ingenieria S.A.).
Durata de realizare a contractului este de 24 de luni.
Tronsonul pentru care a fost semnat contractul de proiectare face parte din drumul „Dobrogea Expres”, va avea o lungime de circa 60 de km și va lega localitățile Jijila (unde se termină proiectul podului peste Dunăre) și Cataloi, de lângă Tulcea.
Conform caietului de sarcini, profilul transversal va avea 2×2 benzi de circulație (3,5m/bandă), zonă mediană de 3 m și acostamente de 2×2,25m din care 0,75m benzi de încadrare cu aceeași structură rutieră ca a benzilor de circulație și 1,5m acostament consolidat.
Citiți și: