Oferte locuri de munca top

Mai multi bani pentru proiectele depuse de IMM-uri

Sumele alocate pentru finanțarea proiectelor depuse de întreprinderile mici și mijlocii, în cadrul apelului pe Axa 2.2 a POR, a cărui perioadă de depunere se încheie pe data de 4 iunie 2020, ar putea fi suplimentate.

”Avem în analiză identificarea de soluții pentru suplimentarea sumelor alocate în cadrul acestui apel”, a precizat Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației.

De asemenea, este analizată și ”posibilitatea de a deschide un nou apel de proiecte cu finanțare europeană pentru agenții economici. În acest sens, suntem într-un dialog continuu cu reprezentanții Comisiei Europene și ai Consiliului Concurenței în vederea prelungirii regulamentelor de ajutor de stat, primind asigurări că acest lucru se va întâmpla în perioada următoare”, a mai spus ministrul Ion Ștefan

17 noi proiecte de investiții, de peste 220 milioane de lei

Ieri au fost semnate contractele pentru 17 noi proiecte de investiții, în valoare totală de peste 220 milioane de lei, ce vor primi finanțare din fonduri europene asigurate de MLPDA, prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020.

Contractele de finanțare vizează:

* construirea și dotarea unui corp de clădire pentru Școala Gimnazială ”Nicolae Caraș” din comuna Ciupercenii Noi (jud. Dolj) – 6.053.065 lei;

* modernizarea infrastructurii educaționale pentru învățământul profesional la Liceul Tehnologic ”Dimitrie Filișanu” din Filiași (jud. Dolj), prin modernizarea Școlii profesionale – 3.505.482 lei;

* îmbunătățirea calității vieții în orașul Sebiș (jud. Arad) – 15.245.385 lei;

* reconversia unui teren degradat din zona Copou a municipiului Vaslui (jud. Vaslui), în zonă verde și de agrement – 14.271.546 lei;

* reabilitarea și dotarea cu echipament didactic a Liceului Tehnologic Retezat – Școala Gimnazială nr. 1, reabilitarea parcului din zona primăriei și a poliției din Uricani (jud. Hunedoara) – 10.881.058 lei;

* eficientizarea energetică a corpului A al Colegiului Tehnic ”Transilvania” din municipiul Brașov (jud. Brașov) –11.031.725 lei;

* lucrări de reabilitare, modernizare, extindere și echipare a infrastructurii educaționale a Fermei didactice din localitatea Rusciori, comuna Șura Mică (jud. Sibiu) – 18.726.917 lei;

* extinderea școlii și construirea unei săli de sport în satul Măgura (jud. Buzău) – 4.358.910 lei;

* înnoirea parcului de vehicule de transport public urban, prin achiziționarea de 30 de autobuze noi (etapa I) în municipiul Craiova (jud. Dolj) – 92.478.840 lei;

* eficientizarea energetică a blocului de locuințe nr. 7 (Asociația de proprietari Armonia) din strada Gării nr. 14, în municipiul Tulcea – 1,449,598 lei;

* terminal transport urban Gara Brașov (jud. Brașov) – 14.345.210 lei;

* extinderea capacității avansate de dezvoltare a serviciilor societății Mega Edil SRL – 8.886.430 lei;

* achiziția de echipamente tehnologice performante, în vederea dezvoltării Societății MACARALE MUREȘ SRL – 7.738.335 lei;

* dezvoltarea firmei SC ADECCO SRL – 1.409.992 lei;

* dotarea și utilarea cu echipamente pentru producție pentru ”Din ce în ce mai bine” SRL – 618.924 lei;

* dezvoltarea societății IMPERIAL TRUST BUSINESS SRL, prin achiziția de echipamente – 1.150.229 lei;

* creare capacitate avansată de producție a RODLAGERO S.R.L. – 8.705.209 lei.

 

 

Citiți și:

Cat costa manopera pentru montajul centralelor termice

Aproape 12 mil euro, pentru un pasaj rutier suprateran in Capitala

Un dezvoltator local pregateste un mare cartier rezidential

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 3/mai 2020


Etichete:
Sus