Solplanet x AeroFix

Globalworth suspenda investitiile in noi proiecte

Dezvoltatorul imobiliar Globalworth a anunțat că suspendă pentru moment investițiile în noi proiecte. Totuși, va monitoriza piața pentru a identifica noile oportunități de investiții generate de pandemia de coronavirus.

”Noua activitate de investiții este în prezent suspendată. Continuăm să monitorizăm piața pentru oportunități de investiții și am putea decide ulterior să facem o investiție cu profituri potențiale deosebit de atractive”, se arată în comunicatul companiei.

În plus, dezvoltatorul a luat mai multe măsuri în ultima perioadă, pentru a-și păstra fluxul de numerar și a-și proteja veniturile și activele.

Astfel, au fost reduse în mod substanțial investițiile în clădiri, fiind menținute numai cele  absolut esențiale din punct de vedere al sănătății, securității și întreținerii clădirilor. Acest lucru a dus la suspendarea unor lucrări de construcție planificate pentru acest an, lucrări a căror valoare se ridică la peste 12 milioane de euro. Măsura nu are efect asupra lucrărilor de amenajări pentru chiriași, care continuă normal, dar la prețuri renegociate cu furnizorii și / sau contractorii.

Totodată, a fost redus în mod semnificativ programul de construcție și dezvoltare, fiind menținut numai pentru proiectele care au pre-închirieri semnificative sau construcția este în fază avansată de finalizare. Dezvoltatorul prevăzuse ca în următoarele 12 luni să cheltuie mai mult de 90 de milioane de euro în proiecte de dezvoltare. Până în prezent, această sumă a fost redusă cu 36 de milioane de euro la 54 de milioane de euro, prin renegocieri cu contractanți, reduceri și amânări ale lucrărilor.În ceea ce privește managementul proprietăților, dezvoltatorul a reziliat și/sau a suspendat sau renegociat contractele de furnizori, obținând economii semnificative. ”Întrucât acordurile noastre de închiriere sunt triplu nete, iar toate aceste costuri fac parte din taxele de serviciu plătite de chiriași, acum suntem în proces de a discuta cu chiriașii noștri cea mai eficientă modalitate de a le transmite din aceste economii (…) ajutându-i astfel în această perioadă foarte dificilă”, se mai arată în comunicatul firmei.

Dezvoltatorul a întreprins acțiuni pentru reducerea și a altor costuri, inclusiv cele legate de angajați. În acest sens, noua politică anuală de remunerare a Grupului a fost ajustată astfel încât toate bonusurile pentru 2019 să fie plătite în acțiuni (față de 50% numerar și 50% acțiuni). Pentru angajații seniori, bonusurile vor fi plătite 100% în acțiuni în două părți (50% la 31 martie, 2021 și 50% la 31 martie 2022), iar pentru toți ceilalți 100% vor fi plătite la 31 martie 2021.

 

 

Citiți și:

Doua proiecte vor cumula peste 500 de unitati locative

Peste 30 mii mp de spatii comerciale, depozitare si showroom, langa Capitala

Cat costa manopera pentru lucrari la acoperis

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2020

Sus