Sectorul construcţiilor evoluează împreună cu societatea. Şi acest lucru se întâmplă încă de pe vremea faraonilor.
Pentru o eficienţă crescută a proiectelor, societatea şi, implicit sectorul construcţiilor, au evoluat de la motorul cu aburi la o tehnologie mult mai avansată, cum sunt dronele.
Vă prezentăm în continuare câteva informaţii interesante din acest domeniu fascinant, pe care probabil că le ştiţi, sau poate nu.
Marea Piramidă din Giza
Cu o înălţime de 455 de metri, a fost considerată cea mai înaltă construcţie din lume pentru mai bine de 3.800 de ani. Se spune că pentru construirea ei au fost folosite peste 2.300.000 de blocuri de calcar, deşi nici acum nimeni nu poate preciza cu exactitate cum au fost acestea aşezate unele peste altele.
Dacă am calcula la preţurile din zilele noastre, de 496 de dolari pe bloc, la care se adaugă forţa de muncă şi costul altor materiale, am putea spune că, acum, construirea Piramidei din Giza ar fi costat 1,2 miliarde de dolari.
În prezent, Burj Khalifa este cea mai înaltă clădire din lume.
Betonul a fost cel mai popular material de construcţii, de-a lungul istoriei
Din cele mai vechi timpuri, betonul a fost folosit pentru unele dintre cele mai cunoscute structuri, una dintre acestea fiind Panteonul. De fapt, romanii au creat o formulă specială de beton, printre ingredientele secrete numărându-se varul, apa de mare și cenușa vulcanică.
În prezent, barajul Grand Coulee este cea mai mare structură din beton, pentru construcţia sa folosindu-se peste 9.149.298 metri cubi de beton.
Pod construit cu albuş de ou
Pentru construirea unui pod din Lima, Peru, în jurul anului 1610, s-a folosit un mortar realizat nu pe bază de apă ci încorporându-se albuşul de la 10.000 de ouă. Construcţia, denumită pe bună dreptate Podul Ouălelor, este încă în picioare.
Empire State Building şi Pentagonul
În cazul construirii Empire State Bulding, una dintre clădirile de referinţă din Statele Unite, au fost folosite circa zece milioane de cărămizi.
Pentru a înconjura o singură dată clădirea Pentagonului, unei persoane îi trebuie între 15 şi 20 de minute.
Cel mai înalt pod din lume a fost construit în 2016
Podul Beipanjiang se află la peste 1.854 de metri deasupra unui râu. Acest pod unic reduce timpul necesar pentru a ajunge de la Liupanshui, în Guizhou, la Xuanwei de la aproximativ cinci ore, la mai puțin de două ore.
Motorul cu aburi a revoluţionat transportul în construcţii
Multe ţări erau deja modernizate la momentul Revoluţiei Industriale, însă inventarea motorului cu aburi a ajutat la accelerarea ritmului de dezvoltare. Astfel, materialele pentru construcţii au fost transportate mai repede pe uscat, cu ajutorul trenurilor şi al locomotivelor cu aburi.
Apoi, motoarele diesel le-au înlocuit pe cele cu aburi datorită fiabilităţii lor ridicate, întreţinerii reduse şi vitezei superioare pe care o ofereau.
Femeile în construcţii
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mii de femei au fost implicate în lucrări de construcţii. Între anii 1940 şi 1945, forţa de muncă feminină a crescut în acest domeniu cu 50%.
După încheierea războiului, până la 85% dintre femei au dorit să-şi păstreze locul de muncă, deschizând astfel calea doamnelor în acest domeniu, care, până atunci, era considerat apanajul bărbaţilor.