Solplanet x AeroFix

Facilitatile pentru muncitorii din constructii, blocate de interese divergente

Între constructorii romani și marii dezvoltatori imobiliari cu capital strain au ajus obiect de dispută măsurile de îmbunătăţire a cadrului legislativ legat de relaţiile de muncă din domeniul construcţiilor.

Constructorii români susțin că este nevoie de măsuri de protecție socială și de calificare profesională a muncitorilor. Nu numai că salariile din construcții nu au ajuns la nivelul din străinătate, dar muncitorii nici nu beneficiază de facilitățile oferite în țările care ne atrag forța de muncă pentru a-și derula propriile programe de investiții.

La noi protecția socială pentru angajații din construcții este la un nivel redus iar posibilitățile de calificare profesională a lor sunt aproape inexistente. În aceste condiții chiar și unii dintre muncitorii vietnamezi aduși în țara noastră fug în străinătate.

Greu de crezut că vom avea proiecte de investiții publice terminate la timp și cu lucrări de calitate, în condițiile în care derularea lor va continuă să fie îngreunată de lipsa muncitorilor calificați.

Pe de altă parte, marii dezvoltatori imobiliari cu capital străin se împotrivesc măsurilor care le-ar putea crește costurile.

Ca urmare, deputații, care au aprobat la finele anului trecut proiectul de lege ce modifica Legea nr.215/1997 în sensul îmbunătăţirii cadrului legislativ legat de relaţiile de muncă din domeniul construcţiilor, și-au schimbat opinia.

De la un raport favorabil, comisia din camera Deputaților condusă de deputatul PSD Adrian Solomon, a trecut la unul nefavorabil.

Comisia pentru muncă și protecție socială a propus Plenului Camerei Deputaţilor respingerea proiectului de lege susținând că ”Modificările care au fost aduse în cadrul proiectului de lege vor sta la baza elaborării unei noi iniţiative legislative prin care să fie găsită o formulă acceptată de toate părţile implicate”.

La dezbateri au participat pe de o parte reprezentanții Federației Generale a Sindicatelor Familia, ai Blocului Național Sindical, ai Federației Patronatelor Societăților din Construcții, ai Casei Sociale a Constructorilor și, pe de cealaltă parte reprezentanți ai Asociației Investitorilor Imobiliari din România (asociația investitorilor străini în realestate).

După cum sună motivarea respingerii ”o formulă ca să fie acceptată de toate părțile implicate” înțelegem că va mai dura mult și bine până când ”toate părțile implicate” să accepte facilități extinse pentru angajații din construcții.

 

 

 

Citiți și:

Cat costa serviciile de proiectare a instalatiilor

Investitori imobiliari spanioli pregatesc un proiect rezidential pe un teren de peste 6 ha

Cat costa un teren, cu proiect imobiliar aprobat, din București

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/ sept 2019

Sus