O nouă rectificare a bugetului de venituri și cheltuieli al AFM a fost aprobată de Guvern. Aceasta include fonduri pentru noi programe de reciclare și termoficare.
O noutate o reprezintă lansarea programului de finanțare a proiectelor de investiții în instalații de tratare și reciclare a deșeurilor, realizate de către operatori economici, în vederea punerii în aplicare, de urgență, a obiectivelor cuprinse în Planul Național de Gestionare a Deșeurilor, pentru care s-a alocat suma de 180 milioane lei.
”Am alocat fondurile necesare pentru viitorul program de finanțare a proiectelor de investiții în instalații de tratare și reciclare a deșeurilor. Mai multe detalii despre acest nou program veți afla foarte curând”, a explicat viceprim-ministrul Grațiela Gavrilescu, ministrul Mediului.
O altă noutate o constituie Programul multianual de finanţare a investiţiilor pentru modernizarea, reabilitarea, retehnologizarea şi extinderea sau înfiinţarea sistemelor de alimentare centralizată cu energie termică a localităţilor – Programul Termoficare, suma alocată fiind de 400 milioane lei.
Programul este implementat în perioada 2019-2027 de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, prin actualizarea Programului „Termoficare 2006-2020 căldură şi confort” şi va finanţa proiecte de investiţii noi şi proiecte aflate în derulare.
Sumele provin din tranzacționarea, de către statul român, a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.
Citiți și:
Reabilitari de drumuri judetene, cu peste 200 mil lei, in estul tarii
Cu cat s-au scumpit centralele termice si aparatele de aer conditionat
Peste 85 mil euro pentru modernizarea unei a 12 km cale ferata