Oferte locuri de munca top

Inca 1800 de exproprieri pentru Drumul Expres Craiova-Pitesti, tronson 2

Guvernul urmează să aprobe astăzi exproprierile suplimentare pentru Drumul Expres Craiova – Pitești – Tronson 2, necesare pentru continuarea lucrărilor. Astfel, pe lângă cele 555 de imobile pentru care deja a fost declanșată procedura de expropriere, este vorba acum de încă 1.803 de imobile proprietate privată. Suprafață totală a acestora este de peste 1,8 milioane mp. Suma necesară pentru efectuare exproprierilor depășește 7 milioane de lei.

Amplasamentul care constituie coridorul de expropriere se află pe raza localităţilor Balș, Bârza, Bobicești, Piatra Olt, Găneasa, Slătioara, Milcov, Slatina și Valea Mare din județul Olt.

Cele mai mari sume le vor primi trei persoane fizice pentru un total de circa 8 mii mp, terenuri din categoria de folosință curți și construcții. Astfel, pentru 929 mp teren intravilan, o persoană fizică va primi peste 430 mii lei, iar pentru aproximativ 7 mii mp de teren extravilan, o altă persoană va fi despăgubită cu suma de peste 402 mii lei.

Sumele individuale estimate de expropriator, aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată, situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică de interes național sunt alocate de la Bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor

Amintim faptul că Drumul Expres Craiova – Pitești este împărțit în 4 tronsoane, după cum urmează:

* Tronsonul 1 km 0+000 – km 17+700, Judeţ Dolj

* Tronsonul 2  km 17+700 – km 57+550, Judeţ Olt

* Tronsonul 3  km 57+550 – km 89+150, Judeţ Olt

* Tronsonul 4  km 89+150 – km 121+115, JudeţArgeş.

 

Descărcați aici Lista imobilelor care constituie coridorul de expropriere

 

 

 

 

Citiți și:

Ce criteriu de evaluare va conta in alegerea expertilor

Investitii de peste 2 mil euro in sudul tarii

Bani europeni pentru modernizarea si extinderea unui spital

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/ iul-aug 2019


Etichete:
Sus