Oferte locuri de munca top

174 de controale privind munca la negru in constructii

În primul trimestru al acestui an, Inspecția Muncii a efectuate un număr de 174 de controale la societățile de construcții (cod CAEN 41, 42, 43).

În domeniul relaţiilor de muncă, cele mai frecvente încălcări ale prevederilor legislaţiei muncii au fost:

– primirea la muncă a unei persoane fără încheierea contractului individual de muncă în formă scrisă, cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;

– primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul general de evidenţă a salariaţilor cel târziu în ziua anterioară începerii activităţii;

– netransmiterea modificărilor intervenite la registrul general de evidenţă al salariaţilor;

– neîntocmirea foilor colective de prezenţă pentru evidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat cu evidenţierea orelor de începere şi de sfârşit ale programului de lucru;

–  nerespectarea prevederilor legale privind timpul de muncă și de odihnă;

–  nerespectarea duratei timpului de lucru;

Inspectorii de muncă verifica modul de aplicare a reglementărilor cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea şi încetarea contractului de ucenicie, a contractului de internship şi a contractului de stagiu.

 Aspectele vizate de controalele efectuate în domeniul construcțiilor de inspectorii de muncă din cadrul inspectoratelor teritoriale de muncă în domeniul relațiilor de muncă sunt cele stabilite de prevederilor Legii nr. 108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, respectiv controlează aplicarea reglementărilor legale, generale şi speciale, cu privire la munca nedeclarată, precum și a prevederilor privind timpul de muncă și de odihnă.

 

 

 

Citiți și:

Ansamblu de locuinte de lux si club privat, in pregatire in Capitala

Un mare afacerist local implicat intr-un amplu proiect mixt

Cu cat s-a scumpit betonul in Bucuresti

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.2/ aprilie 2019

Un comentariu;

  1. Mihai said:

    CONCURENTA CINE O CONTROLEAZA ?
    Pentru cei ce muncesc la negru, in schipe de 5/6 oameni exista legi ? exista controale ? sunt peste tot in romanica, fara firma…fara bataie de cap…nimeni nu-i vede nimeni nu se sesizeaza , doar firmele sunt controlate, pentru ca aici se poate da amenzi…

Sus