Solplanet x AeroFix

Care sunt modificarile aduse programului de investitii in cultura

Programul de investiții în domeniul culturii, al cărui cuantum se ridică la 4,5 miliarde lei, ar putea fi modificat. Aceste modificări vin în urma mai multor amendamente aduse OUG 76/2018 de către deputați.

Schimbările aduse vizează ca beneficiarilor programului, pe lângă autoritățile administrației publice locale, să li se alăture autoritățile administrației județene/publice, precum și instituțiile aflate în subordinea acestora, indiferent de sistemul de finanțare.

De asemenea, se stabilește ca obiectivele/proiectele de investiții să fie realizate pe terenuri și/sau construcții aflate, după caz:

* în proprietate publică sau privată a unităților administrativ-teritoriale,

* în proprietatea cultelor religioase, închiriate sau administrate de către autoritățile administrației publice centrale sau locale pe un termen de cel puțin 20 de ani de la data depunerii cererii de finanțare,

* în proprietate privată închiriate sau administrate de către autoritățile administrației publice centrale sau locale pe un termen de cel puțin 20 de ani de la data depunerii cererii de finanțare.

Altă prevedere stabilește că pentru anul 2018, solicitanții pot transmite documentele până la data de 1 decembrie 2018, în loc de 1 noiembrie 2018.

Totodată, o nouă prevedere precizează ca la stabilirea propunerilor de obiective/proiecte de investiții și la stabilirea listei obiectivelor/proiectelor prioritare de investiții se vor utiliza următoarele criterii:

* starea de degradare

* valori particulare și excepționale

* statutul juridic de protecție

* compatibilitatea funcțională

* sustenabilitatea intervenției

* priorități ale Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice.

 

Descărcați aici modificările aprobate de membrii comisiilor de specialitate

 

 

 

 

 

 

 

Citiți și:

800 de apartamente, un turn cu 22 etaje si vile de lux – proiectele unui dezvoltator turc

Un mare afacerist local pregateste construirea a inca 250 de apartamente

Investitie de 50 mil lei in infrastructura unui important municipiu

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr.7/oct 2018

01

Sus